Camera de Comerţ şi Industrie a României – decorată de preşedintele Klaus Iohannis

Camera de Comerţ şi Industrie a României, care a împlinit 160 de ani de la înfiinţare, a fost decorată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Ofiţer, transmite Administraţia Prezidenţială.

Distincţia a fost acordată „în semn de apreciere deosebită pentru contribuţia activă la modernizarea societăţii româneşti din perspectivă economică, socială şi financiară, precum şi pentru eforturile consecvente depuse în vederea promovării şi dezvoltării relaţiilor comerciale şi de investiţii ale României”.

De asemenea, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înfiinţare, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României, şeful statului a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofiţer, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Comandamentului Forţelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu”. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

Antrenamentul tricolorilor din 7 octombrie, deschis publicului

Vâlcea: Amplu exerciţiu de simulare a unui accident chimic la Chimcomplex