Camera Reprezentanţilor din SUA a votat miercuri Legea pentru autorizarea apărării naţionale (National Defense Authorization Act, NDAA), trimiţând Senatului pentru adoptare finală proiectul de lege care va reglementa politica de apărare americană în următorul an fiscal, relatează The Associated Press şi CNN. Congresmenii au impus restricţii asupra reducerilor de efective militare americane din Europa, într-o mişcare bipartizană ce contrastează cu noua strategie de securitate naţională a lui Trump, notează Politico.com.
Sprijinul continuu al lui Trump pentru Ucraina şi alţi aliaţi din Europa de Est a fost pus sub semnul întrebării în ultimul an, dar congresmenii au inclus mai multe poziţii menite să menţină sprijinul SUA pentru combaterea agresiunii ruse în regiune.
Mike Rogers, republicanul care prezidează Comisia pentru serviciile armate din Camera Reprezentanţilor, şi omologul său din Senat, republicanul Roger Wicker, în ceea ce priveşte trupele din Europa, reaminteşte Politico com.
Administratorii bipartizani ai proiectului de lege privind apărarea au susţinut că retragerea militarilor din Europa, cum ar fi recenta decizie de a retrage o brigadă rotativă a armatei din , ar semăna îndoieli în rândul aliaţilor NATO şi ar încuraja Rusia.
Astfel, proiectul de lege cu privire la apărare adoptat miercuri de Camerea Reprezentanţilor impune Pentagonului să menţină cel puţin 76.000 de soldaţi şi echipamente importante staţionate în Europa, cu excepţia cazului în care aliaţii NATO sunt consultaţi şi se stabileşte că o astfel de retragere este în interesul SUA.
În mod obişnuit, pe teritoriul european sunt prezenţi între 80.000 şi 100.000 de soldaţi americani, precizează AP.
De asemenea, proiectul prevede că Pentagonul nu poate să renunţe la „rolul de comandant al Comandamentului European al Statelor Unite în calitatea sa de comandant suprem al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în Europa” – cu alte cuvinte, SUA nu pot renunţa la comanda NATO.
În cazul în care s-ar decide astfel de măsuri, ele nu pot fi luate decât după prezentarea unei analize Congresului, care să includă şi „o evaluare a ameninţării reprezentate de Federaţia Rusă pentru Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord pe termen scurt, mediu şi lung”.
Există totodată o prevedere care impune menţinerea trupelor americane staţionate în Coreea de Sud, stabilind cerinţa minimă la 28.500 de oameni.
UCRAINA
De asemenea, proiectul de lege autorizează 400 de milioane de dolari pentru fiecare dintre următorii doi ani pentru fabricarea de arme care vor fi trimise în Ucraina.
O prevedere interesantă se referă la sprijinul cu informaţii pentru Ucraina: „Secretarul Apărării va furniza sprijin informaţional, inclusiv informaţii, date şi imagini colectate în conformitate cu titlul 10 din Codul Statelor Unite, Guvernului Ucrainei în scopul sprijinirii operaţiunilor militare ale Guvernului Ucrainei care sunt destinate în mod specific sau se preconizează în mod rezonabil că vor apăra şi recuceri teritoriul Ucrainei”.
În ceea ce priveşte definiţia „teritoriului Ucrainei”, textul arată că include tot teritoriul recunoscut internaţional ca fiind teritoriul suveran al Ucrainei, inclusiv Crimeea şi teritoriul pe care Federaţia Rusă pretinde că l-a anexat în regiunile Herson, Zaporojie, Doneţk şi Luhansk”.
Textul alocă 900 de miliarde de dolari pentru programe militare, inclusiv o majorare a salariilor trupelor cu 3,8 la sută, şi prevede o revizuire a modului în care Departamentul Apărării achiziţionează arme.
Atât democraţii, cât şi republicanii au votat în proporţie covârşitoare pentru aprobarea măsurii, care stabileşte agenda politicii de apărare a Statelor Unite.
Cu toate acestea, conservatorii radicali s-au declarat frustraţi de faptul că proiectul de lege nu face mai mult pentru a reduce angajamentele SUA în străinătate.
MOBILIZARE REPUBLICANĂ PENTRU O ADOPTARE RAPIDĂ A TEXTULUI LEGISLATIV
Adoptarea proiectului de lege survine într-un moment de tensiuni crescânde între Congresul controlat de republicani şi administraţia preşedintelui Donald Trump cu privire la gestionarea armatei.
Administraţia Trump solicitase adoptarea rapidă a proiectului de lege. Liderii Partidului Republican s-au mobilizat şi au lucrat miercuri după-amiază pentru a-şi convinge propriii membri să facă un pas crucial pentru a permite votarea proiectului de lege, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi secretarul de stat, Marco Rubio, discutând cu cei care se opuneau pentru a negocia diverse priorităţi. Însă, în cele din urmă, proiectul de lege a fost adoptat de Camera Reprezentanţilor cu 312 voturi „pentru” şi 112 „împotrivă”.
Legea anuală ce reglementează domeniul apărării naţionale beneficiază de obicei de sprijinul ambelor partide, iar Casa Albă a semnalat „un sprijin puternic” pentru această lege, afirmând că este în conformitate cu agenda de securitate naţională a lui Trump. Cu toate acestea, proiectul de lege de peste 3.000 de pagini conţine mai multe măsuri ce contravin Departamentului Apărării, inclusiv solicitarea de informaţii suplimentare despre atacurile asupra ambarcaţiunilor în Caraibe şi sprijinul pentru aliaţii din Europa, precum Ucraina.
Textul reprezintă un compromis între partidele politice – reducând eforturile în domeniul climei şi diversităţii, în conformitate cu agenda lui Trump, dar sporind totodată supravegherea Pentagonului de către Congres şi abrogând mai multe autorizaţii vechi de război.
PROCEDURI ACCELERATE PENTRU ACHIZIŢIA DE ARME
Congresmenii care monitorizează armata au declarat că proiectul de lege va schimba modul în care Pentagonul achiziţionează arme, punând accentul pe viteză, după ani de întârzieri din partea industriei de apărare. Este, de asemenea, o prioritate cheie pentru secretarul apărării Pete Hegseth.
Reprezentantul Adam Smith, liderul democraţilor din comisia pentru servicii armate, a calificat proiectul de lege drept „cea mai ambiţioasă reformă în materie de achiziţii”. Cu toate acestea, Smith a deplâns faptul că proiectul de lege nu face atât de mult pe cât ar dori democraţii pentru a controla administraţia Trump, dar l-a calificat drept „un pas în direcţia corectă pentru a reafirma autoritatea Congresului”.
„Cea mai mare îngrijorare a mea este că Pentagonul, condus de secretarul Hegseth şi de preşedintele Trump, pur şi simplu nu răspunde în faţa Congresului sau în faţa legii”, a spus el.
Legea este transmisă acum către Senat, unde liderii lucrează pentru a adopta proiectul de lege înainte ca legislatorii să părăsească Washingtonul pentru vacanţa de sărbători.
ŞEFUL PENTAGONULUI, AMENINŢAT CU REDUCEREA BUGETULUI PENTRU DEPLASĂRI
Legiuitorii din Camera Reprezentanţilor au inclus, de asemenea, o prevedere ce ar reduce cu un sfert bugetul de călătorie al lui Pete Hegseth, şeful Pentagonului, dacă Pentagonul va furniza Congresului videoclipurile needitate cu atacurile asupra presupuselor ambarcaţiuni ce fac trafic de droguri din apropierea Venezuelei. Congresmenii îşi exercită rolul de supraveghere asupra forţelor armate după scandalul declanşat de un atac, în 2 septembrie, în care armata americană a tras asupra a doi supravieţuitori care se ţineau de o barcă parţial distrusă.
Proiectul de lege cere, de asemenea, ca Hegseth să permită Congresului să revizuiască ordinele de atac.
Mai mulţi senatori de ambele părţi ale spectrului politic au criticat proiectul de lege pentru că nu face suficient pentru a restricţiona zborurile militare deasupra Washingtonului. Aceştia au insistat pentru reforme după ce, în acest an, o coliziune în aer între un elicopter al armatei şi un avion de linie a ucis toate cele 67 de persoane aflate la bordul celor două aeronave, în apropierea Aeroportului Naţional Ronald Reagan din Washington.
Proiectul de lege prevede reduceri de 1,6 miliarde de dolari ale cheltuielilor legate de schimbările climatice, a anunţat Comisia pentru servicii armate a Camerei Reprezentanţilor. Asta, deşi evaluările militare americane au constatat de mult timp că schimbările climatice reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, bazele militare fiind lovite de uragane sau inundate în mod regulat.
Proiectul de lege ar economisi, de asemenea, 40 de milioane de dolari prin desfiinţarea birourilor, programelor şi cursurilor de formare în domeniul diversităţii, echităţii şi incluziunii, a declarat Comisia. De exemplu, postul de director pentru diversitate va fi desfiinţat.
RĂZBOIUL DIN IRAK SE ÎNCHEIE OFICIAL
Prin noua lege din domeniul apărării, Congresul pune capăt oficial războiului din Irak abrogând autorizaţia pentru invazia din 2003. Susţinătorii din Camera Reprezentanţilor şi Senat spun că abrogarea este crucială pentru a preveni abuzurile viitoare şi pentru a consolida faptul că Irakul este acum un partener strategic al SUA.
Rezoluţia din 2002 a fost rar utilizată în ultimii ani. Dar prima administraţie Trump a invocat-o ca parte a justificării legale pentru un atac cu drone al SUA din 2020, ordonat de Trump, care l-a ucis pe generalul iranian Qassim Suleimani.
De asemenea, prin noul text, Congresul va elimina definitiv sancţiunile impuse de SUA împotriva Siriei, după ce administraţia Trump a ridicat temporar multe dintre acestea.
Legiuitorii au impus sancţiuni economice severe asupra ţării în 2019 pentru a-l pedepsi pe fostul lider Bashar al-Assad pentru încălcările drepturilor omului comise în timpul războiului civil care a durat aproape 14 ani. După ce preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa a condus o insurgenţă de succes pentru a-l alunga pe Assad, acum încearcă să reconstruiască economia ţării sale.
Democraţii l-au criticat pe liderul Camerei, Mike Johnson, pentru că a eliminat din proiectul de lege o prevedere privind extinderea acoperirii fertilizării in vitro pentru personalul activ. O versiune anterioară acoperea procedura medicală, cunoscută sub numele de FIV, care ajută persoanele care se confruntă cu infertilitatea să aibă copii.


