Cămin studenţesc al UMF ”Carol Davila” din Bucureşti, reabilitat şi modernizat printr-o investiţie de peste 20 de milioane de lei/ Lucrările ar urma să dureze aproape doi ani

Un cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti va fi reabilitat şi modernizat în urma unei investiţii de peste 20 de milioane de lei. În urma lucrărilor, care vor dura aproape doi ani, fiecare cameră va avea baie proprie, mobilier nou, aer condiţionat şi televizor.

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a participat, marţi, la evenimentul care a marcat deschiderea şantierului destinat reabilitării şi modernizării unui cămin studenţesc aparţinând Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti.

Obiectivul, situat în Splaiul Independenţei, nr. 46, sector 5 (Pod Izvor), va fi consolidat, reabilitat, modernizat şi dotat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, printr-o finanţare de 20.870.883 de lei, durata estimată de execuţie a lucrărilor fiind de 20 de luni.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării, suprafaţa desfăşurată propusă pentru modernizare este de 2.625,14 de metri pătraţi, pe un regim de înălţime care include subsol, parter, 4 etaje şi un pod mansardat. Căminul studenţesc va redeveni funcţional, în conformitate cu standardele europene, fiecare cameră urmând să beneficieze de grup sanitar propriu, mobilier nou, aer condiţionat şi televizor. Totodată, vor fi reamenajate sălile de conferinţe şi sala veche de spectacole, existente încă de la inaugurarea clădirii, în anul 1933.

”Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, îşi propune realizarea a 30 de cămine studenţeşti, în 15 oraşe, care vor asigura peste 10.000 de locuri noi de cazare în marile centre universitare. În acest moment, avem deja patru asemenea obiective finalizate şi predate către beneficiari, la Alba Iulia, Arad, Bacău şi Ploieşti. De asemenea, alte 12 cămine studenţeşti sunt în diverse stadii de implementare şi 14 obiective sunt în curs de promovare”, a explicat Veştea.

JO-atletism: Alexandru Novac a ratat calificarea în finală la aruncarea suliţei

UPDATE – Cod roşu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină de dimensiuni medii şi mari, în judeţele Călăraşi şi Giurgiu