Campanie de screening medical gratuit la Centrul Multifuncţional Caraiman

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis miercuri, înscrierea se face rapid, pe baza unei programări telefonice, la numerele 0786.898.884 sau 0762.251.008, iar serviciile medicale se oferă în regim ambulatoriu, la sediul Centrului Caraiman de pe strada Caraiman nr. 33A. Programările se fac, de luni până joi, între orele 9:00 şi 15:00, iar vinerea în intervalul orar 8:00-13:00.

Sunt vizate afecţiuni precum hepatite virale, HIV, diabet zaharat, cancer de prostată, afecţiuni ginecologice, pulmonare, dermatologice sau oftalmologice.

Testările sunt realizate de personalul medical specializat de la Centrul Caraiman. Fiecare etapă tematică a campaniei vizează un public ţintă diferit, astfel încât întreaga comunitate să poată beneficia de îngrijire preventivă adaptată.

Campania se desfăşoară până la sfârşitul anului. În funcţie de interesul arătat de locuitorii Sectorului 1, autoritatea locală intenţionează să extindă serviciile de screening prin deschiderea unor noi puncte de testare şi în alte zone din Sectorul 1, astfel încât accesul cetăţenilor să fie şi mai uşor.

În perioada iunie-septembrie se vor desfăşura teste medicale pentru depistarea afecţiunilor hepatice (hepatitele B şi C) şi a bolilor cu transmitere sexuală (HIV/SIDA). Această campanie are ca scop identificarea precoce a infecţiilor virale hepatice şi a bolilor transmisibile sexual, în contextul în care hepatitele cronice de tip B şi C sunt adesea asimptomatice în stadiile iniţiale, dar pot evolua către ciroză sau cancer hepatic. Infecţia cu HIV rămâne o problemă de sănătate publică majoră, iar testarea timpurie contribuie la prevenirea transmiterii şi iniţierea tratamentului.

Screening-ul este recomandat pentru persoane cu vârsta de peste 14 ani.

În intervalul iunie-decembrie se vor derula teste medicale pentru depistarea cancerului de col uterin şi promovarea vaccinării HPV. Activităţile vor include testarea Babeş-Papanicolau, informare despre infecţiile cu transmitere sexuală şi despre importanţa vaccinării împotriva HPV.

Screening-ul este recomandat pentru femei cu vârste între 24 şi 70 de ani.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Salvatori de la mari înălţimi din zece judeţe se pregătesc la Cheile Turzii

Cutremur puternic în Taiwan