Campioana balcanică Alexandra Constantinescu este olimpică la matematică

Campioană balcanică de juniori  practică și alte sporturi în cadrul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

„La natație, fac o parte din pentatlon și triatlon modern. Este înot și alergare și înot, apoi alergare și tras cu pistolul. La Campionatul Mondial din Egipt am reușit să obțin medalia de locul 2 la biatlon am fost foarte fericită”, a spus sportiva.

Tânăra s-a apucat de triatlon în urmă cu 5 ani pentru că îi plăcea la nebunie proba de bicicletă.

„La primul concurs de triatlon a fost interesant. Mi s-a părut foarte diferit cum treceai de la înot, la bicicletă, apoi la alergare dar mi-a plăcut foarte mult și am rămas pe triatlon”, a mia dezvăluit Alexandra Constantinescu.

Anul trecut, la Cupa Europeană de la Chișinău sportiva a reușit o mare performanță! A terminat a treia concursul! Din 2009 nu a mai avut România o junioară pe podium, la această competiție de triatlon.

Triatlonista este și o elevă eminentă. A intrat la liceu cu 9.75 și este olimpică la matematică.

„La școală sunt la o clasă de olimpici de matematică, avem 10 ore pe săptămână, este multă muncă, dar merită. Matematică mi-a plăcut de când eram mică și am continuat și pe această ramură”, a recunoscut tânăra.

Alexandra Constantinescu este antrenată de Dragoș Pintilie la Clubul ACS Dacia Natație Triatlon, din București. La ultima competiție la care a participat, în weekend-ul trecut, la Izvorani, sportiva în vârstă de 15 ani a ocupat prima treaptă a podiumului balcanic și național, la juniori. Tânăra care participă atât în cadrul competițiilor Federației Române de Triatlon, cât și ale Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, recunoaște că este dificil, dar îi place mult ceea ce face.

“Împreună cu antrenorul meu, Dragoș Pintilie, avem o planificare și să ne organizăm pentru a putea să le facem pe amândouă. Am făcut schi și orientare turistică. La orientare turistică aveam o hartă și o busolă și trebuia să găsesc niște puncte și să alerg dintr-o parte în altă să le iau”, a mai spus campioana balcanică la triatlon.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Tendință inversă a cursului – Leul se întărește în raportul cu Euro pentru a doua zi consecutivă

Sondaj CURS: George Simion – 52%, Nicuşor Dan – 48% înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale