Canada: Focuri de armă trase la consulatul SUA din Toronto, fără victime

Focuri de armă au fost trase marți la consulatul SUA din Toronto, a anunțat poliția canadiană, precizând că nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, relatează Reuters.

Poliția din Toronto a anunțat pe rețeaua X că a răspuns la apelurile care semnalau împușcăturile la ora 05:29 locală (09:29 GMT).

Reprezentanții consulatului SUA din Toronto și ai Departamentului de Stat al SUA nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Într-o altă postare, poliția a declarat că nu are informații despre un potențial suspect și că se află la fața locului pentru a investiga incidentul.

Duminică, un dispozitiv improvizat a explodat în Norvegia la ambasada SUA din Oslo, iar poliția caută în continuare un suspect cu o posibilă legătură cu războiul din Iran.

În orașul New York, doi bărbați au fost acuzați de terorism după ce au aruncat o bombă artizanală asupra demonstranților care protestau împotriva islamului în weekend.

Arad: Locuitorii unui cartier se plâng că sunt terorizați de șacali și că noaptea aud ‘sunete sinistre’

Volodimir Zelenski va fi primit vineri de Emmanuel Macron la Paris, anunţă Palatul Élysée