Canada se angajează să atingă obiectivul NATO de 2% din cheltuielile de apărare în termen de un an

Canada îşi va creşte semnificativ cheltuielile de apărare pentru a atinge obiectivul NATO de 2% din PIB cu câţiva ani mai devreme decât era planificat, a anunţat prim-ministrul Mark Carney, potrivit BBC.

Într-un discurs susţinut luni la Universitatea din Toronto, Carney a declarat că această acţiune este necesară pentru a respinge ameninţările „înmulţite” din partea guvernelor ostile, a entităţilor teroriste şi a infractorilor cibernetici.

De asemenea, el a recunoscut că ţara sa este „prea dependentă” de Statele Unite pentru apărare, adăugând că Washingtonul „îşi reduce contribuţia relativă la securitatea noastră colectivă”. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, face presiuni pentru ca membrii să convină asupra unui nou obiectiv de cheltuieli de 3,5 % din PIB în cadrul unui summit care va avea loc la sfârşitul acestei luni.

În discursul său, Mark Carney a afirmat că lumea se află într-un „moment de răscruce” similar sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial.

El a afirmat că ţara sa trebuie să acţioneze în faţa unei Rusii şi a unei Chine agresive, precum şi a ameninţărilor la adresa securităţii arctice.

De asemenea, el a acuzat Washingtonul că încearcă să îşi „monetizeze hegemonia”, făcând accesul la piaţa sa mai costisitor. Canada a cheltuit 1,4% din PIB-ul său pentru apărare în 2024. PIB înseamnă produs intern brut şi este o măsură a întregii activităţi economice a companiilor, guvernelor şi oamenilor dintr-o ţară.

A murit Sly Stone, pionier al funk-ului, a cărui muzică a stat la originea exploziei soul-ului în anii 1960

Palestinienii spun că oameni înarmaţi locali şi forţele israeliene au deschis focul în apropiere de un centru de distribuţie a ajutoarelor administrate de Fundaţia umanitară din Gaza