Cancerul diagnosticat mai precis: testare genetică gratuită pentru mai multe tipuri de tumori

Casa Națională de Asigurări de Sănătate extinde programul de testare genetică destinat bolnavilor de cancer, incluzând noi tipuri de tumori maligne, precum cele esofagiene, gastrice, uroteliale și cervicale. Măsura va permite accesul anual la teste genetice avansate pentru aproximativ 7.300 de pacienți, facilitând tratamente oncologice personalizate și eficiente.

”CNAS a publicat, în secţiunea “Transparenţă decizională”, pe site-ul instituţiei, www.cnas.ro, o versiune actualizată a proiectului de Ordin pentru modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 180/2022. Prin modificările propuse în colaborare cu comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, subprogramul naţional de testare genetică, parte a programului naţional de oncologie derulat de către CNAS, va fi extins pentru a include testări specifice unor noi tipuri de tumori maligne”, a transmis, vineri, CNAS, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului sunt incluse în program:

•             carcinom esofagian;

•             carcinom gastric sau de joncţiune gastro-esofagiană;

•             carcinom urotelial;

•             carcinom de col uterin (cervical).

”Această iniţiativă urmăreşte sprijinirea pacienţilor diagnosticaţi cu anumite tumori solide maligne, precum şi a profesioniştilor din domeniu, prin facilitarea accesului la testări genetice esenţiale în stabilirea tratamentului personalizat”, au transmis oficialii CNAS.

Potrivit acestora, printre testele menţionate se numără: testarea PD-L1 şi HER2 în carcinomul de esofag şi în carcinom gastric sau de joncţiune gastro-esofagiană, testarea PD-L1 în carcinomul urotelial şi în carcinomul de col uterin.

”Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îşi reafirmă angajamentul de a susţine accesul echitabil la inovaţii terapeutice care pot contribui semnificativ la creşterea şanselor de vindecare a pacienţilor şi a calităţii vieţii acestora. Astfel, de noile teste genetice vor putea beneficia circa 7.300 de pacienţi anual. Totodată, asemenea măsuri se înscriu în eforturile curente ale CNAS de eficientizare a cheltuielilor din sănătate, respectiv de utilizare a banilor în mod transparent şi cu impact maxim asupra sănătăţii pacienţilor”, a declarat conf. univ. dr. Horaţiu-Remus Moldovan, preşedintele CNAS.

‘Eu sunt tatăl fetiței!’: Suspectul în cazul mamei și al bebelușului ROMÂNI găsiți morți într-un parc din Roma, reținut în Grecia. Detalii cutremurătoare

Vâlcea digitală. Constantin Rădulescu: ‘Transformăm bibliotecile din Vâlcea în centre de pregătire pentru viitor’