Trei episoade petrecute luni, 14 iulie, dezvăluie o viziune prezidențială în care justiția devine teren de negociere politică, iar separația puterilor în stat este tratată ca o barieră flexibilă, adaptabilă intereselor de moment. Semnele erau acolo încă din campanie, iar ceea ce părea la acel moment doar o neînțelegere a cadrului constituțional riscă să se transforme într-o conduită abuzivă și anticonstituțională.
Potrivit unor informații publicate de G4Media, președintele Nicușor Dan ar fi avut o discuție informală cu judecătoarea Lia Savonea, căreia i-ar fi solicitat să nu se înscrie la concursul pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Dacă această informație se confirmă, ne aflăm în fața unui act de interferență directă a executivului în treburile autorității judecătorești. Constituția României și restul legislației nu oferă președintelui nicio atribuție în procesul de selecție sau numire a conducerii ÎCCJ. O astfel de conversație, purtată în afara oricărui cadru instituțional, reprezintă nu doar o formă de presiune informală asupra unui judecător, ci și o încălcare a principiului separației puterilor în stat (art. 1 alin. 4 din Constituție).
Independența justiției nu este doar o exigență formală, ci un fundament al democrației constituționale. Chiar și o sugestie „politicoasă” a președintelui poate fi percepută ca o tentativă de influențare, iar aparența de independență este la fel de importantă ca independența propriu-zisă.
Pentru o parte a presei, judecătoarea Lia Savonea ar fi „antireformistă”. Dacă „reforma” pleacă de la mentalitatea unui președinte-tătuc, pasibil de suspendare pentru ingerințe halucinante în justiție, a fi „antireformist” devine un titlu de glorie. Ar merita, cu altă ocazie, să se analizeze și ce înțelege propaganda prin „reformă”.
Poate cel mai grav semnal l-a dat președintele atunci când, în conferința de presă de luni, s-a declarat nemulțumit de actualii șefi ai DNA și PÎCCJ, adăugând că viitorii șefi ai acestor instituții vor fi stabiliți „prin negociere cu partidele politice”.
Această afirmație sfidează nu doar litera legii, ci și spiritul Constituției. Numirea procurorilor-șefi se face printr-o procedură reglementată de Legea nr. 303/2022, în care ministrul Justiției propune, CSM avizează, iar Președintele României numește.
Partidele politice nu au niciun rol formal în acest proces. Orice „negociere” cu partidele privind șefia DNA sau PÎCCJ transformă justiția penală într-un obiect de troc politic, subminează încrederea în anchetele penale și compromite lupta împotriva corupției.
Mai grav, declarația președintelui indică o viziune autoritară: dacă actualii procurori-șefi nu sunt pe placul politicului, trebuie înlocuiți. Dar evaluarea activității procurorilor nu aparține președintelui, ci celor care exercită controlul profesional – CSM și ministrul Justiției.
În mod paradoxal, aceeași publicație care a relatat despre discuția cu Lia Savonea îi reproșează președintelui că nu s-a implicat în alegerea președintelui Curții Constituționale (CCR). Reproșul este nu doar nefondat din punct de vedere constituțional, ci și periculos prin mesajul pe care îl transmite.
Curtea Constituțională este o autoritate autonomă, care nu se subordonează nici uneia dintre cele trei puteri clasice. Alegerea președintelui CCR se face exclusiv de către judecătorii Curții, prin vot secret, fără niciun rol pentru președintele României.
Așadar, „implicarea” cerută de presă ar fi presupus o intervenție informală nepermisă, o presiune din afara Curții asupra deciziei interne a judecătorilor constituționali. Mai mult, ideea că președintele ar trebui să se „implice” în această alegere arată o înțelegere greșită a funcționării statului de drept, unde autonomia instituțională este un principiu, nu o opțiune.
Toate aceste episoade – intervenția în selecția conducerii ÎCCJ, reproșul privind CCR și promisiunea de „negociere” a conducerii parchetelor – conturează un tablou sumbru: justiția este din nou sub asalt, iar constituționalismul este pus între paranteze.
Dacă președintele își asumă un rol informal de arhitect politic al magistraturii, iar presa încurajează sau minimizează aceste practici, ne îndepărtăm periculos de statul de drept și ne apropiem de o democrație simulată, în care independența justiției devine o ficțiune.
Constituția României a fost construită tocmai pentru a preveni astfel de derive. Președintele este garantul Constituției, nu negociatorul de funcții în sistemul judiciar. Iar presa nu are voie să-i ceară să o ignore, chiar dacă a fost învățată în alte vremuri cu jocurile de putere ale unui președinte-jucător.
