„Ameninţarea războaielor cibernetice este foarte frecvent întâlnită astăzi. E o componentă a războiului hibrid, care se poartă în toate direcţiile şi pe toate spaţiile. În România există organisme care au aceste sarcini, care au atribute concrete în acest domeniu. Mi se pare însă că trebuie încurajate, trebuie promovate şi ar trebui să lucrăm mai mult la credibilitatea lor. Avem o problemă de credibilitate în ceea ce priveşte structurile de informaţii ale statului, care, în mod obligatoriu, sunt prezente în toate aceste organisme de combatere a agresiunilor cibernetice. Câtă vreme nu găsim o formulă pentru a creşte credibilitatea, pentru a da mai multe instrumente, întotdeauna această componentă a protecţiei împotriva statului cibernetică va fi privită de populaţie mai mult ca o măsură care îi vizează pe ei în sensul agresiunii, nu atât în sensul protecţiei. Măsurile trebuie foarte bine explicate şi avem iarăşi o problemă cu modul în care autorităţile explică ceea ce fac, modul în care comunică, în care îşi pregătesc acţiunile”, a spus Silviu Predoiu, în cadrul dezbaterii organizate la Palatul Cotroceni de Televiziunea Română.
Silviu Predoiu consideră că nu avem nevoie de noi instituţii în această zonă, ci de o comunicare mai transparentă cu cetăţeanul.
„Deci, în ceea ce mă priveşte, nu cred că avem nevoie de noi instituţii pe această zonă, avem nevoie de clarificări privind atribuţiunile acestora şi de încurajarea unei comunicări cât mai insistente şi cât mai transparente cu cetăţeanul pentru a înţelege care sunt real ameninţările şi care sunt măsurile pe care le iau”, a adăugat candidatul.