Cântăreața Faye Hall, eliberată de talibani: Americanca se întoarce acasă după luni de detenție

„Cetăţeana americană Faye Hall, tocmai eliberată de talibani, se află acum sub protecţia prietenilor noştri qatarezi la Kabul şi în curând va fi în drum spre casă”, a scris Zalmay Khalilzad pe contul său X, postând o fotografie cu Faye Hall.

„Hall a fost primită la ambasada Qatarului din Kabul, unde s-a confirmat, după o serie de examinări medicale, că este sănătoasă. Se fac aranjamente pentru întoarcerea sa în Statele Unite”, a declarat pentru AFP o sursă la curent cu acest dosar.

Chinezo-americanca Faye Hall a fost arestată pe 1 februarie împreună cu un cuplu de britanici în vârstă de 70 de ani şi cu traducătorul lor, când se întorceau în provincia Bamiyan, la vest de Kabul. Cuplul de britanici, care s-a căsătorit la Kabul în 1970, desfăşura programe educaţionale în Afganistan din 2009.

„Pe baza anumitor considerente, autorităţile au reţinut patru persoane: doi cetăţeni britanici care deţin documente afgane, o persoană cu cetăţenie chineză şi americană şi traducătorul acestora”, a declarat atunci pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan.

Sănătatea britanicului Peter Reynolds s-a „deteriorat semnificativ” în închisoare, s-a îngrijorat recent fiica sa.

Săptămâna trecută, un american reţinut de talibani de mai bine de doi ani, George Glezmann, a fost eliberat după o vizită rară a oficialilor americani la guvernul taliban din Kabul.

La începutul anului, alţi doi americani reţinuţi de talibani, Ryan Corbett şi William McKenty, au fost eliberaţi în schimbul unui luptător afgan, Khan Mohammed, condamnat pentru narco-terorism în SUA.

Cel puţin un alt cetăţean american, Mahmood Habibi, rămâne reţinut.

După realegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA, guvernul de la Kabul a spus că speră într-un „nou capitol” în relaţiile bilaterale .

Actualul preşedinte republican a semnat un acord de pace cu talibanii în timpul primului său mandat la Casa Albă.

Mesaj important pentru milioane de români: PPC România explică cum să previi întreruperile de curent

Preşedintele sirian al-Sharaa formează un nou guvern de tranziţie