Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, împreună cu inspectori din cadrul ANAF şi cu lucrători din cadrul Căpităniei Tulcea și Biroului Vamal, au o navă aflată sub pavilion Saint Kitts – Nevis, care a intrat în țară pe Brațul Tulcea și avea ca destinație Italia, potrivit mediafax.
Au fost descoperite ascunse și nedeclarate, într-un buncăr de pe prova navei, aproximativ 15.000 de țigări și 200 de litri de băuturi alcoolice de diferite mărci, în valoare totală de 17.610 lei.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Tribunalul Tulcea, fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări și alcool a fost ridicată în vederea confiscării.