Captură uriașă în Marea Neagră: sute de kg de pește pescuit ilegal, descoperite de Poliția de frontieră la bordul unei ambarcațiuni

Știri de azi | Captură uriașă în Marea Neagră: sute de kg de pește pescuit ilegal, descoperite de Poliția de frontieră la bordul unei ambarcațiuni - Știri de azi |

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup de Nave Mangalia au desfăşurat o nouă acţiune pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, în Marea Neagră.

”Astfel, la o distanţă de aproximativ 6 mile marine Est – Costineşti, a fost detectată o ambarcaţiune la bordul căreia se aflau trei persoane care desfăşurau activităţi de pescuit.Întrucât existau suspiciuni privind legalitatea activităţii desfăşurate, dar şi asupra situaţiei juridice a ambarcaţiunii, aceasta a fost condusă în portul Mangalia pentru verificări. Poliţiştii de frontieră, împreună cu reprezentanţi ai Căpităniei Mangalia şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură au constatat faptul că dimensiunile ambarcaţiunii şi motorul ataşat nu corespund cu cele din certificatul de înmatriculare, respectiv activitatea de pescuit este desfăşurată ilegal şi nu este reglementată”, au afirmat poliţiştii de frontieră.

La bordul ambarcaţiunii a fost descoperită cantitatea de 345 kilograme de calcan şi 21 kilograma vulpe de mare.

Întreaga cantitate de peşte, estimată la o valoare de 25.000 lei, a fost predată unei societăţi comerciale de profil.

Totodată, ambarcaţiunea, motorul acesteia, dar şi 1.800 metri de plasă, în valoare totală de peste 50.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj piscicol, utilizarea unei ambarcaţiuni la pescuit în scop comercial inscripţionată cu date false, şi punerea în exploatare a unei nave neînregistrate.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Alertă DIICOT: Creștere alarmantă a cazurilor de exploatare sexuală a minorilor în mediul online - Știri de azi |

Alertă DIICOT: Creștere alarmantă a cazurilor de exploatare sexuală a minorilor în mediul online

Știri de azi | ‘Hemofilia afectează şi femeile’ – mesajul transmis de hematologi pentru a marca Ziua Mondială a Hemofiliei - Știri de azi |

‘Hemofilia afectează şi femeile’ – mesajul transmis de hematologi pentru a marca Ziua Mondială a Hemofiliei