Doi bărbaţi din judeţele Hunedoara şi Sălaj, care furaseră 500 de pachete de ţigări de la o firmă din Oţelu Roşu şi le-au ascuns apoi sub un pod din localitate, au fost prinşi de poliţiştii din oraş, duminică după-amiază, în momentul în care se întorceau la ascunzătoare pentru a ridica ţigările sustrase.
Iniţial, unul dintre suspecţi, în vârstă de 28 de ani, a fost depistat pe raza oraşului Oţelu Roşu conducând un autoturism neînmatriculat şi fără să aibă permis de conducere, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
„Din cercetările efectuate s-a stabilit că cel în cauză ar fi venit cu autoturismul din judeţul Hunedoara pentru a recupera 500 de pachete de ţigarete pe care le-ar fi sustras în cursul nopţii precedente, împreună cu un alt bărbat de 30 de ani, din judeţul Sălaj, dintr-o societate comercială din Oţelu Roşu. După comiterea faptei, cei doi ar fi ascuns marfa sub un pod din Oţelu Roşu, urmând să o recupereze a doua zi”, a detaliat sursa citată.
Poliţiştii au recuperat întreaga cantitate de ţigarete, estimată la peste 10.000 de lei.
Bărbatul de 28 de ani depistat conducând, fără permis de conducere, autoturismul neînmatriculat în circulaţie, a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Caraş-Severin.
Cercetările sunt continuate în acest caz, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, pentru furt calificat, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Preda)