Carlo Ancelotti va fi noul selecţioner al Braziliei, anunţă federaţia braziliană

Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, va fi noul selecţioner al Braziliei, a anunţat Federaţia Braziliană de Fotbal luni. Plecarea sa de la Real Madrid nu a fost încă oficializată.

„Preşedintele CBF, Ednaldo Rodrigues, a anunţat luni semnarea contractului cu antrenorul italian Carlo Ancelotti”, a precizat CBF într-un comunicat.

Cel mai titrat antrenor din istoria lui Real Madrid (15 titluri, dintre care 3 Ligi ale Campionilor), Carlo Ancelotti îi va lăsa locul lui Xabi Alonso după şase sezoane petrecute în capitala Spaniei. 

Fostul mijlocaş spaniol urmează să sosească la Madrid pe 1 iunie.

Obiectivul sportivului în vârstă de 65 de ani va fi de a pregăti cât mai bine Auriverde pentru Cupa Mondială din 2026 şi de a obţine cel mai bun rezultat posibil.

Burduja: Am lansat cea mai mare licitaţie de până acum pentru susţinerea producţiei de energie electrică din surse regenerabile / România, prima ţară europeană care a obţinut fonduri nerambursabile pentru susţinerea acestei scheme, 3 miliarde euro

Primar PSD, mesaj clar: Poziția partidului este nefirească. Votez cu Nicușor Dan