Pe fondul unor afirmații neverificate despre ajutor militar și a unui sprijin diplomatic confirmat, așa-numita „Alianță Roșu-Verde” dintre China și Iran este atent analizată. Ar putea dependența economică a Beijingului de petrolul iranian și axa sa anti-occidentală să o împingă spre o implicare directă în acest conflict volatil, conform unei analize a celor de la Jfeed.com.
În ultimele 24 de ore, pe rețelele sociale au apărut informații potrivit cărora un al doilea avion cargo chinez a aterizat în Iran, urmând unui alt zbor precedent. Aceste avioane, presupus încărcate cu marfă necunoscută, au alimentat speculații privind un potențial ajutor militar – unii sugerează că ar putea transporta drone, componente radar pentru apărarea aeriană sau alte echipamente. Informațiile nu au fost confirmate și nu există dovezi concrete, precum date de urmărire a zborurilor sau declarații oficiale. Totuși, momentul apariției acestor rapoarte – în contextul atacurilor israeliene asupra instalațiilor nucleare și militare iraniene începând cu 13 iunie 2025 – stârnește îngrijorări serioase legate de intențiile Chinei.
Niciun mare trust de presă, precum Reuters, Al Jazeera sau The Times of Israel, nu a confirmat aceste transporturi. Absența unor relatări credibile sugerează că afirmațiile pot fi exagerate sau chiar dezinformări – o problemă frecventă pe platforme ca X (fostul Twitter) în timpul crizelor geopolitice. Cu toate acestea, relatările reflectă îngrijorările crescânde privind rolul Chinei, în special pe măsură ce Iranul se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea superiorității militare israeliene.
Iranul este cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, reprezentând aproximativ 15% din importurile sale de țiței. În 2023, China a cumpărat peste 700.000 de barili pe zi din Iran, adesea printr-o „flotă-fantomă” de petroliere care ocolesc sancțiunile occidentale folosind locații false, nave vopsite diferit și petrol reetichetat. Acest comerț ilicit, facilitat de mici rafinării chineze numite „ceainice” (teapot refineries), a permis Beijingului să economisească aproximativ 10 miliarde de dolari doar în 2023.
Acordul de cooperare pe 25 de ani dintre Iran și China, semnat în 2021, subliniază această relație. China s-a angajat să investească 400 de miliarde de dolari în economia Iranului – în petrol, gaze și infrastructură – în schimbul petrolului la preț redus. Acest acord a fost un colac de salvare pentru Iran, generând peste 50 de miliarde de dolari anual, din care aproximativ jumătate alimentează finanțarea Gardienilor Revoluției (IRGC). Pentru China, petrolul iranian este vital pentru susținerea unei economii intens consumatoare de energie, iar orice întrerupere – cum ar fi un atac israelian asupra infrastructurii petroliere a Iranului – ar putea duce la o explozie a prețurilor globale ale petrolului și ar afecta grav piețele din Beijing.
Israelul, prin loviturile sale, amenință producția iraniană de petrol – iar China ar fi din ce în ce mai îngrijorată. Un conflict prelungit ar putea opri exporturile Iranului, forțând China să se bazeze pe alternative mai costisitoare, precum Arabia Saudită sau Rusia – ambele cu propriile constrângeri geopolitice. Această schimbare ar afecta dur economia Chinei, crescând costurile energiei și declanșând potențial inflație, într-un moment în care Beijingul se confruntă deja cu tensiuni comerciale cu SUA.
„Alianța Roșu-Verde” se referă la parteneriatul strategic dintre China („Roșie” – stat comunist) și Iran („Verde” – republică islamică), unite de opoziția față de ordinea mondială condusă de SUA. Această axă, adesea asociată cu o coaliție eurasiatică mai largă ce include Rusia și Coreea de Nord, are rădăcini economice, militare și ideologice.
Sprijin economic: Achizițiile de petrol iranian de către China ocolesc sancțiunile SUA, susținând economia Iranului. Trezoreria americană a sancționat firme chineze, precum Shandong Shengxing Chemical Co., pentru achiziții de peste 1 miliard de dolari în țiței iranian, însă Beijingul persistă, prioritizând securitatea energetică.
Legături militare: Un proiect de acord din 2020 dintre Iran și China ar fi inclus prevederi pentru exerciții militare comune, dezvoltare de armament și schimb de informații, deși Iranul neagă prezența forțelor militare străine pe teritoriul său din cauza prevederilor constituționale.
Afirmațiile neverificate privind drone chineze sau componente radar în transporturile recente sunt în concordanță cu aceste îngrijorări.
Strategie geopolitică: Poziția Iranului între Marea Caspică și Marea Arabiei îl face un nod-cheie în Inițiativa Belt and Road (BRI) a Chinei, legând Asia Centrală de piețele globale. Sprijinind Iranul, China contracarează influența SUA în Orientul Mijlociu și atrage atenția departe de acțiunile sale în Marea Chinei de Sud.
Această alianță nu este lipsită de tensiuni. Sprijinul Chinei pentru alte state din Orientul Mijlociu, precum Arabia Saudită, și rivalitatea cu India – un posibil partener eurasiatic – complică strategia Beijingului. Totuși, Alianța Roșu-Verde rămâne o barieră împotriva dominației occidentale, cu Iranul în rol de proxy aflat în prima linie.
Din punctul de vedere al Israelului, implicarea Chinei este un factor imprevizibil periculos. Loviturile sale au ca scop paralizarea ambițiilor nucleare ale Iranului și slăbirea aliaților regionali ai acestuia, precum Hezbollah și Hamas. Posibilitatea ca Iranul să primească ajutor din partea Chinei – fie el diplomatic sau material – ar putea da curaj Teheranului și ar prelungi conflictul. Dacă rapoartele despre avioanele cargo sunt adevărate, China ar putea realimenta arsenalul epuizat al Iranului, contracarând câștigurile militare israeliene.
Chiar și în absența unui ajutor militar confirmat, poziția diplomatică a Chinei este ostilă.
Pe 14 iunie 2025, ministrul de externe Wang Yi a condamnat acțiunile Israelului și a susținut „drepturile legitime” ale Iranului, în timp ce ambasadorul Chinei la ONU a cerut încetarea „acțiunilor militare riscante” ale Israelului. Această retorică protejează Iranul de izolare internațională – o tactică pe care Israelul o consideră încurajatoare pentru agresivitatea Teheranului.
Dependența economică a Chinei de petrolul iranian și alianța sa cu regimul de la Teheran sugerează un interes puternic în sprijinirea Iranului – însă o implicare militară directă rămâne puțin probabilă. Politica externă a Chinei pune accent pe stabilitate și neintervenție, iar o intrare într-un război din Orientul Mijlociu ar aduce un val de reacții globale și ar perturba economia chineză.
Rapoartele despre avioanele cargo, deși îngrijorătoare, nu oferă dovezi suficiente pentru a confirma o escaladare majoră. Mai probabil, China va intensifica sprijinul diplomatic și economic: condamnarea Israelului, achiziționarea petrolului iranian și utilizarea infrastructurii BRI, precum noua linie feroviară Xi’an-Teheran, pot susține Iranul fără ca Beijingul să tragă vreun foc de armă. Un sprijin discret – precum tehnologie cu dublă utilizare sau informații – este, de asemenea, posibil, dar greu de detectat.
Pentru Israel, provocarea este clară: neutralizarea amenințării iraniene fără a permite Chinei să interfereze. SUA, aliatul principal al Israelului, escaladează sancțiunile asupra comerțului cu petrol iranian, vizând rafinăriile chineze și flotele-fantomă. Aceste măsuri încearcă să sugrume veniturile Iranului și să forțeze Beijingul să-și regândească sprijinul. Însă sfidarea sancțiunilor de către China și influența sa globală în creștere fac această strategie dificil de aplicat.
Aterizarea unui al doilea avion de transport chinez în Iran, deși neconfirmată oficial, scoate în evidență consolidarea relațiilor dintre Beijing și Teheran. Fiind cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, Iranul reprezintă un risc economic major pentru Beijing dacă exporturile sale sunt afectate de ofensiva israeliană. Alianța Roșu-Verde – construită pe petrol, ideologie anti-occidentală și interese strategice – garantează că sprijinul chinez, fie el diplomatic sau chiar material, va continua.
Totuși, prudența Beijingului sugerează că va evita implicarea directă, preferând sprijinul indirect pentru a-și proteja interesele. Israelul, sprijinit de SUA, trebuie să navigheze acest peisaj complex, confruntându-se cu reziliența Iranului și influența în creștere a Chinei.
Conflictul nu mai este doar o confruntare regională – este o luptă de putere globală, în care Alianța Roșu-Verde testează hotărârea Occidentului. Pe măsură ce tensiunile cresc, lumea așteaptă să vadă dacă grija Chinei pentru aprovizionarea cu petrol o va împinge dincolo de declarații… către acțiuni.
o Analiză de Simcha Brodsky pentru JFeed
