Cât de probabil este un război devastator între Rusia și Occident? ‘Situația e mult mai complexă decât pare’ – general NATO

România și NATO ar putea fi în pericol, dacă ceea ce spun unii experți în informații se va dovedi real. Bruno Kahl, președintele Serviciului Federal German de Informații, este doar unul dintre cei care au avertizat, luni, 14 octombrie, potrivit tabloidului Bild, că există o amenințare militară directă din partea Rusiei. Kahl susține că rușii ar urma să atace NATO în cel mult 10 ani.

Ceva mai devreme, în septembrie, un alt german, ministrul apărării din această țară, Boris Pistorius, venise cu același avertisment, dar ulterior pare că s-a răzgândit și chiar l-a ironizat pe Putin. „Amenințările lui Putin sunt… amenințările lui Putin, nu sunt multe de spus. El amenință când vrea și când are chef”, a spus ministrul german, potrivit Politico.

Declarațiile germanilor contrastează în general cu afirmațiile celor mai mulți experți din SUA, Marea Britanie și Franța, care susțin că Rusia nu are forța să amenințe NATO. Cea mai bună dovadă în acest sens ar fi dată de situația din Ucraina. Armata rusă nu a reușit în doi ani și jumătate să învingă o țară precum Ucraina, cu capacități de sute de ori mai reduse decât NATO.

Elocventă a fost în acest sens declarația președintelui Franței, Emmanuel Macron, care a vorbit despre Rusia ca despre o putere regională de rang secund. Nu în ultimul rând, faptul că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a ajuns deja la vârsta de 72 de ani ridică semne de întrebare privind capacitatea sa pe viitor de a trece la acțiuni atât de riscante și radicale.

Și pentru că atât cei care susțin că ne îndreptăm spre un război, cât și cei care neagă acest lucru au în general argumente valide, „Adevărul” a apelat la un experți în securitate, Marius Ghincea, de la Universitatea ETH Zurich, dar și la generalii (r) Dan Grecu și Virgil Bălăceanu.

content-image

Politologul Marius Ghincea este expert în securitate și este cercetător la Universitatea ETH Zurich, universitate de top 10 mondial. În opinia sa, nici Rusia, nici SUA, dar nici alte țări membre NATO nu își doresc să se războiască direct. O fac însă într-un război hibrid, neconvențional, dar nimeni nu ar risca un război convențional, în teren, care ar fi distrugător și ar risca să degenereze și mai mult într-un conflict nuclear care ar avea potențial să pună capăt civilizației umane pe Terra.

Contrar a ceea ce susține propaganda rusă, NATO nu caută un război cu Rusia. „Ne amintim declarațiile generalului Alexander Solfrank, care se ocupă cu partea de logistică a NATO în cazul unui război și ar răspunde de evacuarea răniților de pe front. El spunea că un război cu Rusia ar fi mult mai greu de fapt decât războaiele din Irak și Afganistan și că NATO ar avea pierderi uriașe. Pentru că, să spunem și asta, Federația Rusă nu și-a folosit toate capabilitățile în Ucraina. Rușii au capabilități, tehnologie militară, toate dezvoltate, create pentru un război global cu Statele Unite și nu vor să și le expună în Ucraina. Ce vreau să spun e că un război nu dorit nici de NATO, nici de Rusia, în pofida unor declarații războinice”, spune Ghincea.

De altfel, spune el, nici măcar Polonia sau statele baltice nu ar dori un război cu Rusia, în ciuda unor afirmații catalogate drept amenințări în Rusia.

„Trebuie să privim astfel de declarații într-un context istoric și politic anume, cât se poate de clar, dar în realitate și polonezii și balticii sunt foarte conștienți. Doar că ei au o înțelegere mult mai bună a situației și realizează că trebuie să apeleze la descurajarea unui potențial inamic. Dar nimeni, absolut nimeni, nu vrea război cu Rusia, cum nici Rusia nu vrea cu NATO”, adaugă Ghincea.

Generalul (r) Dan Grecu este doctor în științe militare și în informații și a fost decorat de americani atât în Irak, cât și în Afganistan. El a fost șef al Echipei Naționale la Comandamentul Central American pentru operațiile din Irak și Afganistan, dar și observator militar în Misiunea ONU din Etiopia și Eritreea și șef al Echipei Române de Legătură la Comandamentul Regional Sud al ISAF din Kandahar, Afganistan.

Generalul Dan Grecu nu crede că Rusia ar fi pus gând rău NATO. În opinia sa, indiferent de tonul răstit pe care s-ar adresa anumiți oficiali ruși și indiferent de amenințările lor, cei care decid cu adevărat la Moscova realizează foarte clar că Rusia nu ar avea cum să învingă într-un război direct cu aliații.

„O să îmi atrag poate critici din partea unora, dar eu niciodată nu am crezut că Rusia ar fi capabilă să atace NATO sau o țară membră. Propaganda, de oriunde ar fi ea, din oricare tabără, poate spune ce vrea. Rușii sunt conștienți, realizează că dacă ar ataca România sau alt stat membru NATO ar urma un război pe care nu ar avea cum să-l câștige. Iar dacă s-ar ajunge la un război nuclear, nici atât. Acolo chiar nu ar mai exista învingători. Situația e mult mai complexă decât pare, indiferent ce ar zice unii, așa că nimeni nu ar risca un război. Doar dacă ar fi inconștienți și unii, și alții, ceea ce nu e cazul…”, explică generalul.

Totuși, Rusia e decisă să șicaneze NATO, iar în acest sens FSB este activă din Europa până în SUA. Doar că, dincolo de un război care seamănă cu Războiul Rece, de un război al nervilor și al privirilor dușmănoase, niciuna dintre cele două tabere nu vrea război și nu caută să escaladeze decât cel mult la nivel declarativ.

„Rusia nu vrea să lupte cu NATO și nici NATO nu vrea să lupte cu Rusia. Zic unii pe la Moscova că NATO vrea să atace Rusia. Nu e adevărat! NATO e o alianță defensivă, punct. Așa a fost înființată, acesta e scopul, statutul. Cu siguranță NATO nu va ataca Rusia, dar va susține în continuare Ucraina”, mai spune generalul Grecu.

La rândul său, generalul (r) Virgil Bălăceanu are o experiență care îl recomandă pentru această analiză: a reprezentat România la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi a fost şef al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei. Și el spune că un război cu Rusia este improbabil. Totuși, adaugă generalul Virgil Bălăceanu, NATO și statele membre nu ar trebui să se culce pe o ureche și trebuie să descurajeze Rusia.

„Un război acum între Rusia și NATO este exclus! Federația Rusă în acest moment nu este pregătită și nu ar putea să lupte cu NATO decât dacă ar trece la o mobilizare generală, dar acolo problemele sunt mai complexe, pentru că se ajunge la o paralizare a economiei, se ajunge la scoaterea din depozite a tuturor categoriilor de echipamente, chiar dacă ele sunt dintre cele foarte vechi, scoaterea tuturor cantităților de muniții din depozite, și nici în condițiile astea, adică ar avea o forță numerică, importantă, dar nepregătită pentru un asemenea război. Doi, Rusia are nevoie de un timp ca să-și crească efectivele armatei, ca să-și schimbe înzestarea și doctrina de luptă și așa mai departe”, spune generalul Bălăceanu.

Și chiar dacă nici NATO nu ar fi pregătită în acest moment de un război, alianța dispune de trupe de militari profesioniști capabile de reacție, scrie adevarul.ro.

„Când vorbim de NATO, vorbim de forțe profesioniste. Majoritatea forțelor NATO sunt profesioniste. Puține state mai păstează serviciu militar obligatoriu, așa că chiar dacă e nevoie de timp pentru pregătirea rezervei, NATO are resurse. Ca atare, Federația Rusă, în momentul acesta, nu este măsură să ducă două războaie, adică un război cu Ucraina și un al doilea război cu NATO”, punctează generalul Virgil Bălăceanu.

content-image

Nu același lucru se poate spune în privința unui posibil al doilea război ruso-ucrainean.

„După războiul din Ucraina, ne putem gândi că Federația Rusă ar putea fi pregătită pentru un al doilea război cu Ucraina, dacă în primul nu își realizează scopurile. Personal nu cred că va exista vreodată un război NATO-Rusia. Dar nimeni nu poate oferi garanții 100%, așa că România, la fel ca și celalalte state NATO, trebuie să fie pregătită să descurajeze orice potențial inamic. Descurajarea funcționează”, spune generalul Virgil Bălăceanu.

Pe de altă parte, el consideră că România ar trebui să fie mai insistentă și solicite trupe suplimentare NATO. În felul acesta, alianța ar transmite un mesaj cât se poate de clar Moscovei, dincolo de nenumăratele declarații.

„Eu voi susține întotdeauna că în sudul flancului estic NATO este nevoie de un element de descurajare. Și că e nevoie de o desfășurare de forțe mai numeroasă, care să transmită un mesaj clar oricui. Sigur că nu văd un război între Rusia și NATO și nu cred că Rusia va ataca România sau altă țară membră a alianței, dar misiunea de descurajare trebuie să fie activă, să fie întărită”, mai arată generalul Bălăceanu.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Măsură controversată într-o țara din Europa: Șomerii ar putea primi medicamente de slăbire pentru a se întoarce la muncă

Franța va găzdui Israelul în Liga Națiunilor la fotbal în condiții obișnuite