Cătălin Drulă: Eu mi-aş dori să am susţinerea PNL în această candidatură, cred că sunt argumente foarte bune / Nu văd o aliniere cu PSD-ul în niciun fel, Grindeanu ar prefera ca USR să nu existe

Știri de azi | Cătălin Drulă: Eu mi-aş dori să am susţinerea PNL în această candidatură, cred că sunt argumente foarte bune / Nu văd o aliniere cu PSD-ul în niciun fel, Grindeanu ar prefera ca USR să nu existe - Știri de azi |
#image_title

Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat, joi, că el şi-ar dori să aibă susţinerea PNL în această candidatură pentru Primăria Capitalei, pentru că sunt argumente foarte bune pentru asta şi a adăugat că nu vede o aliniere cu PSD-ul în niciun fel, în privinţa unei susţineri din partea acestui partid iar Sorin Grindeanu ar prefera ca USR-ul să nu existe.

”Eu mi-aş dori să am susţinerea PNL în această candidatură, cred că sunt argumente foarte bune pentru asta. USR e partidul care a luat 200.000 de voturi”, a declarat Cătălin Drulă, la Europa FM, el precizând că USR a luat dublu şi ceva faţă de PNL la alegerile parlamentare, în Capitală. Drulă a mai spus că în opinia sa, ”e benefic pentru oraş să fie cineva care a fost mai apropiat de viziunea preşedintelui Nicuşor Dan, care nu a susţinut la ultimele alegeri un alt candidat”. ”Dincolo de asta, e şi o împărţire naturală, la Bucureşti, cumva a atribuţilor sau a responsabilităţilor politice. Noi n-avem niciun primar de sector, în momentul de faţă, am avea primarul general, colaborăm şi cu primarii de la PNL şi cu domnul Ciucu şi cu domnul Tuţă şi cu toţi ceilalţi primari, dar pe baze foarte clare”, a explicat deputatul USR. Întrebat dacă ar prefera să fie candidatul comun PNL-USR la Primaria Capitalei, Drulă a răspuns: ”Eu mi-aş dori pentru această candidatură o susţinere mai largă, inclusiv poate de la partidele mai noi. Nu văd o aliniere cu PSD-ul în niciun fel şi, într-un moment de sinceritate care-s mai rare la el, şi domnul Grindeanu spunea, pe la începutul lunii iulie, că nu vede această aliniere. (..) Eu cred că ar prefera ca USR-ul să nu existe, domnul Grindeanu, pentru că reprezentăm idei destul de opuse”.

Știri de azi | Ioan Holender va dezvolta un festival internaţional de muzică clasică la Cazinoul din Constanţa - Știri de azi |

Ioan Holender va dezvolta un festival internaţional de muzică clasică la Cazinoul din Constanţa

Știri de azi | Cătălin Drulă, despre faptul că ar deveni principalul rival al lui Nicuşor Dan, dacă câştigă Primăria Capitalei: Eu îmi doresc să fiu primar, nu mă interesează altă funcţie / Cred că am susţinere şi că şi-ar dori să pot să continui - Știri de azi |

Cătălin Drulă, despre faptul că ar deveni principalul rival al lui Nicuşor Dan, dacă câştigă Primăria Capitalei: Eu îmi doresc să fiu primar, nu mă interesează altă funcţie / Cred că am susţinere şi că şi-ar dori să pot să continui