Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă”. Predoiu a declarat că prin aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen se demonstrează că Uniunea Europeană ”rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor”.

România şi Bulgaria au intrat în Spaţiul Schengen cu graniţele terestre, la miezul nopţii de marţi spre miercuri, evenimentul fiind marcat la punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu-Ruse de către miniştrii de Interne român şi bulgar, Cătălin Predoiu şi Atanas Ilkov.

 
Cei doi miniştri au ridicat împreună bariera dintre cele două ţări, momentul desfăşurându-se în acordurile Odei Bucuriei, imnul Uniunii Europene.
 

”Este cu adevărat un moment istoric, este un moment plin de semnificaţii politice, dar şi cu consecinţe practice deosebite pentru fiecare cetăţean român, pentru companiile româneşti şi cele bulgare, pentru companiile care operează în cele două ţări, pentru ţările noastre şi pentru Europa. România şi Bulgaria au dus la bun sfârşit nu numai un proiect de ţară, ci şi un proiect european important”, a afirmat ministrul român al Afacerilor Interne, cu câteva minute înainte de intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre. 
 
El a precizat că prin aderarea celor două state s-a demonstrat că Uniunea Europeană ”rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor”. 
 
”Prin intrarea în spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă, este un act de prezent, dar este şi un act încărcat de viitor pentru ţările şi popoarele noastre. În destinul fiecărei naţiuni şi al fiecărei ţări există momente de umbră, dar şi momente pline de strălucire. Astăzi, acum trăim un moment încărcat de lumină”, a subliniat Cătălin Predoiu.
 
Ministrul de Interne a mulţumit celor care au lucrat la aderarea ţării la Spaţiul Schengen, el spunând că ”înainte de orice este un succes al cetăţenilor români”.
 
”România, cetăţenii români, prin instituţiile statului au demonstrat, în acest proiect, că ştiu să lucreze împreună, că ştiu să coopereze dincolo de orice diferenţe politice, că ştiu să-şi atingă un obiectiv, că ştiu să demonstreze că suntem un stat membru al Uniunii Europene în deplinătatea capacităţii de exprimare politică”, a afirmat Predoiu.
 
Ministrul bulgar de Interne,  Atanas Ilkov, a afirmat, la ceremonia organizată la graniţă, că aderarea celor două ţări la Spaţiul Schengen reprezintă ”un succes”, după 17 ani în care ambele state au lucrat la acest proiect. 
 
”Este un moment istoric pe care l-am reuşit împreună de-a lungul anilor în care am lucrat pentru acest ţel. Multumesc special domnului ministru Predoiu pentru eforturile pe care le-a depus ca să ajungem la rezultatul pe care îl avem în acest moment. Între cele două instituţii a existat de-a lungul timpului mai mult decât o încredere instituţională, un parteneriat”, a spus Atanas Ilkov.

Cutremur în piață: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a intrat în insolvenţă și declanșează un val de concedieri colective

România – în Schengen, după 18 ani de la integrarea în Uniunea Europeană