În acest context, Predoiu subliniază că viitoarele Guverne şi Parlamentul care va fi ales vor trebui să se preocupe ca investiţiile să continue în sistemul integrat pentru situaţii de urgenţă şi pentru apărarea ordinii publice, dar şi de îmbunătăţirea legislaţiei care vizează activitatea instituţiilor care se ocupă de acesta.
”Şi la noi în ţară recent am avut provocări, inundaţiile de la Galaţi sunt cele mai recente, dar vedeţi că şi în regiune, nu mai spun în lume, momentele de provocare, momentele de risc derivate din situaţii de urgenţă provocate de incendii, de cutremure, de inundaţii sunt din ce în ce mai numeroase şi aceste provocări vor continua. De aceea, trebuie să fim extrem de bine pregătiţi şi profesional, şi din punct de vedere al dotărilor logistice”, a afirmat Cătălin Predoiu, luni, în timpul unei vizite la ISU Călăraşi.
El a subliniat că România are un sistem naţional integrat de intervenţii în situaţii de urgenţă care dispune de tot ceea ce este necesar, nu doar din punctul de vedere al dotărilor, dar şi din punctul de vedere al procedurilor pentru ca ”cetăţeanul român să fie bine asistat”.
”Sigur că totdeauna e loc de mai bine şi vreau să asigur cetăţenii români că vom continua aceste pregătiri. Ministrul Afacerilor Interne, în ultimii ani, a investit foarte mult, şi Guvernul României la fel, în dotările logistice, în pregătirea profesională, în echipamente, dar şi în sedii. O facem cu banii noştri, cu banii cetăţenilor români, dar şu cu fonduri europene sau cu contribuţii de la Banca Mondială, de la Banca pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare”, a adăugat Predoiu.
Ministrul a susţinut că Guvernul care va urma, dar şi Parlamentul, vor trebui să se preocupe ca investiţiile să continue în sistemul integrat pentru situaţii de urgenţă, dar şi de corelarea legislaţiei care vizează activitatea instituţiilor care se ocupă de acesta.
”Guvernele viitoare vor avea datoria să continue dotarea nu numai celor care intervin în situaţii de urgenţă, dar tuturor celor care intervin pentru apărarea ordinii şi siguranţei publice. Parlamentul, de asemenea, va trebui să se preocupe de ameliorarea legilor, de îmbunătăţirea statutului celor care intervin în situaţii de urgenţă şi a celor care apără ordinea şi siguranţa publică. Este un domeniu care va fi din ce în ce mai important, crucial pentru siguranţa cetăţenilor, pentru buna desfăşurare a vieţii sociale, economice şi siguranţa naţională”, a mai afirmat ministrul Cătălin Predoiu.