Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu le-a transmis seniorilor din partid că rămân uniţi, trec peste moţiunile de cenzură şi continuă şi cu politici de dezvoltare a României, el precizând că următorii paşi trebuie să fie concentraţi pe creşterea PIB. El mai arată că România a mers prea mult pe un singur motor, consumul şi trebuie să repornim motorul clasic al producţiei, prin investiţii cu capital autohton, dar şi investiţii străine.
“Spun limpede aici ceea ce am spus şi în faţa seniorilor din PNL, ceea ce am discutat şi cu premierul: rămânem uniţi, trecem peste moţiunile de cenzură şi continuam si cu politici de dezvoltare a României. Următorii paşi trebuie să fie concentraţi pe creşterea PIB. Cum? Prin stimularea investiţiilor, a producţiei şi a locurilor de muncă”, spune Predoiu pe Facebook.
Vicepremierul arată că ”problema noastră nu e doar deficitul în sine, ci ponderea lui în PIB, de aceea trebuie sa acţionăm pe ambele planuri: corectăm deficitele (tăiem cheltuielile nejustificate) şi accelerăm economia (investiţii, producţie, noi proiecte economice)”.
”România a mers prea mult pe un singur motor: consumul. E important şi să îl menţinem, dar fără capacităţi de producţie suficiente şi fără bunuri sau servicii făcute aici, în ţară, balanţa comercială se dezechilibrează şi apar alte deficite. Trebuie să repornim motorul clasic al producţiei, prin investiţii cu capital autohton, dar şi investiţii străine”, subliniază liberalul.
Potrivit lui Cătălin Predoiu, ”această abordare are şi o dimensiune esenţială de securitate”.
”Vedem o repoziţionare globală, cu o atenţie crescută a SUA spre zona Asia–Pacific, ceea ce înseamnă ca Europa trebuie să-şi consolideze pilonul propriu de apărare, ceea ce implică un efort întins pe mai mulţi ani. În acest context, investiţiile directe americane în România înseamnă şi securitate: capital protejat, lanţuri de aprovizionare sigure, tehnologie. Prezenţa a cât mai multor investiţii directe la noi creează locuri de muncă, creşte PIB-ul şi întăreşte indirect siguranţa naţională. Cum mi-a spus recent un diplomat: „Investiţiile înseamnă securitate. Astăzi, aproape totul înseamnă securitate.”, spune Predoiu. El arată că, în calitate de viceprim-ministru cu atribuţii pe securitate naţională şi ordine publică, dincolo de agenda MAI, lucrează împreună cu premierul, colegii din Guvern şi Parlament la relansarea acestor politici.
”PIB-ul creşte în mod real întru-un singur fel: stimulând motoarele economiei prin producţie, export, inovare, infrastructură. Asta vom face în continuare. România are energia, talentul şi resursele umane necesare! Datoria noastră este să le creăm condiţii de dezvoltare şi să le punem în mişcare, coerent şi predictibil. Pentru un viitor mai sigur!”, mai afirmă Predoiu.