Marţi, după montarea crucii pe turla mare a Catedralei Naţionale, preotul a oferit AGERPRES o serie de detalii despre lucrările care se execută la acest edificiu.
“Montarea crucii de pe turla mare, de şapte metri şi tot atâtea tone, s-a făcut acum din motive de organizare a fluxului tehnologic-ingineresc în tot şantierul, mai ales la lucrările peste cota plus 45, care este cota navei Catedralei. (…) Macaraua turn pe care am avut-o până zilele trecute nu permitea montarea crucii, pentru că, în rotire, s-ar fi lovit de ea. Zilele trecute, conform graficelor, cu macaraua şenilată de 650 de tone am demontat fosta macara turn, folosită până acum, şi am ridicat şi montat pe poziţie crucea de pe turla mare”, a explicat coordonatorul echipei de lucru de pe şantierul Catedralei Naţionale.
Clericul a precizat că toate crucile de pe turlele Catedralei Naţionale au fost fabricate în Germania.
“Au fost făcute de către firma Strassacker şi au avut o abordare inginerească, să spun aşa, profesionistă, specială. Uşile Catedralei, 27 de uşi mari din bronz, tot cu aceeaşi firmă le-am făcut. După ce am avut, să spun aşa, posibilitatea să încerc la vreo 10 sau 12 companii din Austria şi din Germania, am ales-o pe aceasta. De la început vreau să vă spun că atât crucile, cât şi uşile au fost proiectate şi executate cu foarte multă responsabilitate şi respect, ca să spun aşa, pentru ortodoxia românească, în sensul că tot ceea ce le-am cerut au făcut. I-am simţit că au făcut aşa, parcă din toată inima şi cu dorinţa de a ne oferi cel mai bun produs din punct de vedere al calităţii inginereşti”, a spus părintele Crîngaşu.
Pentru cei care sunt implicaţi în ridicarea Catedralei, montarea crucii pe turla Pantocrator reprezintă, în primul rând, o bucurie, pentru aşezarea “Sfintei Cruci la locul ei, în locul cel mai înalt al bisericii, aşa cum trebuie”.
“În al doilea rând, marchează sfârşitul, într-o foarte mare măsură, al lucrărilor la înălţime, care sunt mai dificile de executat decât cele la sol. Ziua de astăzi (n.r. – marţi) inaugurează o etapă a altor lucrări pe care le avem de făcut până în octombrie, când este programată ziua sfinţirii Catedralei Naţionale. Aceste multe alte lucrări pe care le mai avem de făcut (…) sunt executate de mulţi antreprenori, de multe firme de construcţii, pe care noi, echipa de coordonare a Patriarhiei Române de aici din şantier, eu şi cu colegii mei ingineri, am încercat să le coordonăm. Chiar dacă poate nu se cunosc între ele, trebuie să lucreze într-o armonizare tehnologică deplină, fiindcă dacă graficul lucrărilor nu este respectat, dacă unul întârzie, îi încurcă pe toţi”, a arătat preotul.
Părintele Nicolae Crîngaşu a dezvăluit că în interiorul Catedralei mai sunt de realizat lucrări de instalaţii, până la cele mai înalte cote, dar şi lucrări de tencuire şi apoi pictura.
“Lucrările de instalaţie sunt extrem de grele şi sperăm să le aducem la bun sfârşit, până înainte de sfinţire, când trebuie să facem recepţia cu autorităţile, ca să putem să avem şi avizul ISU pentru funcţionare ca lăcaş de cult. Oamenii să intre în Catedrală, ca în orice biserică”, a explicat acesta.
Despre pictură, preotul a afirmat că mai trebuie realizat “un volum imens de lucrări”.
“Trebuie să facem în 18 luni o suprafaţă pictată pe care am făcut-o în 60 de luni. În cinci ani am făcut 6.400 de metri pătraţi de pictură. Iar acum, într-un an jumătate, din ianuarie 2024 până în vara asta, trebuie să facem 6.200. Şi chiar mai mult decât atât, cred, pentru că o să depăşim. Lucrările de pictură, pe lângă faptul că sunt foarte frumoase şi foarte speciale şi rezistente în timp – că mii de ani ţine mozaicul – pe lângă asta, ele sunt într-un volum incredibil de mare. Aproape că nu îţi vine să crezi că echipa asta de pictori trebuie să picteze 360 de metri pătraţi în fiecare lună, cel puţin, ca să poată să fie făcută pictura în toată zona Naosului până la momentul sfinţirii”, a spus Nicolae Crîngaşu.
Vor fi însă lucrări de finalizat şi după sfinţirea Catedralei.
“În adâncime n-am mai putut să facem acum decât lucrările care sunt necesare pentru funcţionarea celor de la cota zero. De exemplu, dacă avem o tubulatură care e necesară la cota zero, dar trece şi prin cotele inferioare, a trebuit să o facem. Dar în rest nimic altceva, pentru că nu ne permitea nici bugetul şi nici timpul. Ele vor rămâne după sfinţire, să vedem când putem să finalizăm şi cotele inferioare. Deocamdată, doar de cota zero ne-am ocupat. Pe lângă aceste instalaţii, mai avem în interior şi tencuieli de făcut şi pardoseli şi placarea pereţilor până la o anumită cotă, cam la 2,30 m de la pardoseală, încălzirea în pardoseală, de asemenea”, a mai explicat preotul.
Despre cele două porticuri prin care se va face accesul credincioşilor, părintele Crîngaşu a precizat că doar “cele două liniare drepte” sunt construite ca structură de rezistenţă, betonate.
“Celelalte, arcuite, sunt terminate ca structură de rezistenţă, dar lucrăm acum la acoperişurile lor. Iar în partea cea mai de vest, la intrarea principală în curtea Catedralei, avem două turnuri, două ‘cupolete’ mai înalte, care preiau aceste două porticuri arcuite şi care, în momentul de faţă, sunt şi ele în construcţie. Abia am pus structura de rezistenţă a acoperişului, urmează să facem învelitoarea în totalitate, să le tencuim. Am dori ca până la sfinţire să fie şi ele tencuite, dacă se va putea, sau cel puţin să le dăm cu o amorsă de culoarea Catedralei, ca să nu pară doar beton”, a menţionat el.
“Încă de la început, de când am săpat groapa pentru radierul general, am avut o groapă foarte mare de excavat, de aproape 20 de metri înălţime, şi sprijinirea pereţilor ei, de exemplu, cu pereţi mulaţi, a reprezentat o mare provocare la vremea aceea. Asta pentru că aveam patru rânduri de ancore, am redus un rând de ancore, că din calcule se părea că se poate aşa, am făcut-o, cu toate că exista riscul să cedeze, să se încline peretele mulat, şi, cu ajutorul Domnului, a mers totul foarte bine. Apoi la radierul general am avut surpriza să constatăm că el stă într-o pânză de apă freatică, la vreo 60 de centimetri, şi a trebuit să luăm măsuri drastice împotriva pătrunderii apei în construcţie. Am făcut şi atunci acest lucru. Ulterior, am avut o altă mare provocare legată de construcţia navei Catedralei, care are 120 de metri. La această lungime trebuie neapărat să aibă rosturi de tasare, din loc în loc, care-ţi taie clădirea total, de sus până jos, ca să lucreze separat la cutremur. Or, noi nu puteam să facem acest lucru”, a povestit preotul.
El a explicat că, la cutremur, “dacă nu e divizat în mai multe componente, un mastodont se autodistruge cu mişcările tectonice”.
“De exemplu, Casa Poporului, Parlamentul actual, îmi spunea, Dumnezeu s-o ierte, doamna Anca Petrescu, autoarea proiectului, că e compus din 25 de corpuri total distincte între ele, pe care noi nu le vedem. Vedem că e o casă, dar ele la cutremur lucrează aşa. La noi, aici, imaginaţi-vă că provocarea pentru inginerii proiectanţi a fost foarte mare, pentru că nu puteam să facem rosturi de tasare, să împărţim biserica în trei, tăiată de sus până jos. Avem picturi, e o sală lungă. S-a găsit o soluţie, dar cu foarte multă frământare. De asemenea, din calculele inginereşti, rezultă că o clădire înaltă, dacă e bine proiectată şi bine făcută, ar trebui ca, la un cutremur de 9 grade Richter, să balanseze 120 de centimetri şi să revină pe poziţie, fără să se distrugă clădirea. Imaginaţi-vă, Catedrala noastră, care are 125 de metri deasupra terenului, din calcule rezultă că ar trebui ca, la un cutremur, Doamne fereşte, de 9 grade Richter, tangajul acesta să fie doar de 30 de centimetri, în loc de 120, ceea ce e o stabilitate extraordinară”, a precizat părintele Crîngaşu.
“A fost făcut la firma Grassmayr din Austria, care de 500 de ani face clopote, cu mare precizie, cu mare artă. Această firmă, de o vreme, prin colaborarea cu două universităţi de metale, una din Austria şi una din Germania, face clopotele pe note muzicale. (…) După ce îl toarnă, întotdeauna nu iese pe nota respectivă. Adică, în loc de La, poate să iasă Sol, de exemplu, sau să iasă Si. Ca urmare, ei spun că acordă clopotul, cum îşi acordă un instrumentist instrumentul. Îl alezează şi iar îl trag, şi zic: ‘A… mai trebuie!’. Iar îl măsoară, până când îl aduc la nota pe care a cerut-o clientul. Imaginaţi-vă că, la noi, clopotul acesta mare, de 25.196 de kilograme, ne-au spus cei de la Grassmayr că este prima dată în istoria firmei când a ieşit direct pe nota Do din gama zero. Fără nicio acordare, fără niciun alezaj, fără nimic. Deci, din calculul acela, asta nu este nici precizie inginerească, nici o întâmplare. E mâna lui Dumnezeu, după umila mea părere. Acest clopot există acolo. Şi, repet, ne-au spus că n-au mai avut un asemenea caz. Ei se aşteptau ca, după ce l-au turnat, să-l scoată, să-l bată şi să vadă ce sunete au ieşit şi apoi să-l acordeze. Şi n-a fost nevoie deloc”, a spus preotul.
El a mărturisit că a simţit permanent, pe parcursul executării lucrărilor la Catedrala Naţională, “mâna lui Dumnezeu, care îşi construieşte casa”.
“V-am spus doar câteva dintre întâmplările speciale. V-aş mai spune în final, la capitolul acesta, că mâna lui Dumnezeu, care îşi construieşte casa, am simţit-o eu personal, ca preot, şi sunt convins că şi colegii mei ingineri, de mii de ori în şantierul acesta, adică situaţii limită, legate de organizare, de ceva. De exemplu, furnizorul de tablă are probleme. Nu mai are, i-a luat fabrica sau, mă rog, imaginez ceva. Nu mai poate să-ţi furnizeze şi nouă ne plouă în biserică, şi trebuia să găsim o soluţie rapidă, care părea imposibilă. Insistând şi făcând, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am depăşit momente din astea incredibile, care nu ţin de performanţa inginerească, ci de lucrul propriu-zis în şantier”, a arătat clericul.
Pe şantierul Catedralei, s-au respectat normele de protecţia muncii.
“Nu ne-au murit oameni aici. Iarăşi, i-am mulţumit lui Dumnezeu. Am fost foarte riguroşi cu respectarea normelor de protecţie a muncii. Tuturor le-am cerut să fie întotdeauna la zi, cu cască, vestă, bocanci, cu tot ce trebuie în şantier. Muncitorilor, mai ales, că ei mai încearcă câteodată vara, când e cald, să se dezbrace. Mereu le-am spus: vă rog să respectaţi în totul, la sânge, că altfel nu vă mai primim în şantier. Şi, slavă Domnului, că nu s-a întâmplat, cum se întâmplă pe alte şantiere mari, să moară, să cadă de pe schelă. Să mulţumim Domnului din toată inima că şi asta, după părerea mea, este o dovadă clară de prezenţa Lui aici, care ne-a ajutat să n-avem pe conştiinţă moartea unor oameni. Nu era vina noastră, dar nu puteai să nu te gândeşti vreodată că a căzut de pe schela bisericii pe care o construim noi”, a relatat Crîngaşu.
Şi turla mare i se pare “o minune” părintelui Crîngaşu.
“Este mare, e înaltă, în raport cu corpul Catedralei, cu celelalte turle, văzută de la sol… Şi volumul ei, diametrul ei, tot ceea ce înseamnă, ce exprimă ea ca mesaj arhitectural mi se pare copleşitor de frumos. Şi ştiu că e dificil să reuşeşti să potriveşti în aşa fel volumele, raportul dintre înălţime şi volum, sau amprenta la sol, ca să fie totul foarte frumos. Aici mi se pare că este extraordinar de reuşit acest raport dintre turla mare şi restul edificiului şi tot ce înseamnă ansamblul acesta”, a punctat el.
Nu s-a gândit niciodată să renunţe la munca de coordonare a echipei de lucru de pe şantierul Catedralei Naţionale.
“Nu m-am gândit să renunţ, pentru că am fost extrem de legat de această lucrare. De toate bisericile pe care le-am construit m-am legat extrem de mult. Prima am făcut-o în ’89, sub comunişti, cu probleme, în şapte luni, la Călăraşi, acolo a fost prima mea parohie. Mă bucur când se betonează un perete (…). Şi legătura asta nu îmi mai permite, dacă mă credeţi, nici medical, nici cu familia, nu mai am timp. Sunt cu totul şi cu totul aici. N-aş pleca de aici de bunăvoie decât dacă vine o vreme în care – cimitirul e plin de oameni de neînlocuit, cum se spune – cineva trebuie să continue, să facă, şi sper să iubească la fel de mult sau mai mult ca mine, dacă se poate, Casa Domnului şi ce se întâmplă aici. Mie mi-e foarte dragă. Mai ales că sunt din 1994 în echipa aceasta pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului. Am avut, să zic aşa, amărăciunea eşecurilor din trecut, din anii de demult, când ne-au plimbat din loc în loc cu construcţia Catedralei. (…) Chiar vorbeam cu Părintele Patriarh zilele trecute că s-a mai făcut o propunere, în 2007, să mutăm iar Catedrala de aici, de unde este, în alt loc. Undeva, în sfârşit, nu mai insist, că nu e cazul. Dar când o văd că este, că în sfârşit s-a făcut, mi-e dragă din tot sufletul. O iubesc!”, a mărturisit preotul.
Despre locul în care se vor desfăşura slujbele care sunt oficiate în prezent în Catedrala Istorică de pe Colina Bucuriei şi despre statutul care ar urma să îl aibă aceasta după sfinţirea Catedralei Naţionale, părintele Nicolae Crîngaşu a arătat că, probabil, vechiul lăcaş va rămâne Catedrală Mitropolitană.
“Nu ştiu. Părintele Patriarh Daniel aminteşte mereu despre aşa-zisul provizorat la români – că acea catedrală istorică a fost biserică de mănăstire la începutul ei. Ulterior, când s-a înfiinţat Mitropolia Ţării Româneşti, a fost declarată Catedrală Mitropolitană, în mod provizoriu, până se va construi Catedrala Mitropoliei. Repet, ea era biserică de mănăstire la început. Când s-a înfiinţat Patriarhia Română, a fost declarată Catedrala Patriarhală, provizoriu, până se va face… Şi provizoratul acesta a durat sute de ani. Ca urmare, probabil că ea va rămâne Catedrala Mitropolitană sau nu ştiu. (…) E clar, din momentul dării în folosinţă a acesteia, unde suntem acum, ea se va numi Catedrala Naţională, Catedrala Patriarhală, pentru că aşa este, ea e făcută pentru Patriarhia Română, de la început, nu ca celelalte”, a subliniat preotul.
El a relatat cazul unui contestatar “duşmănos” al ridicării Catedralei, care, după ce a vizitat-o, în 2018, a devenit “un susţinător” al ei.
“Stând aici, zi şi noapte, de atâţia ani de zile, am văzut multe cazuri, fără să dau nume, de oameni care au contestat-o duşmănos: ‘uite ce urâtă e!’ Şi, când au venit să o vadă, şi-au schimbat opinia. Şi-au zis: ‘chiar trebuia!’. Am avut, incredibil, vă spun, un caz în care cineva care ura biserica aceasta de-adevăratelea. Când mergeam la Primăria Generală pentru diverse aprobări şi mă vedea pe-acolo, îmbrăcat preot, îmi dădea manifeste împotriva Catedralei Mântuirii Neamului chiar mie. Acel om, acea persoană, am auzit, de la martori, nu l-am văzut eu, dar mi-au spus mai mulţi oameni că a stat, în anul 2018, cinci ore, în frig, la rând, să intre şi el în Altarul Catedralei. Şi după aceea a devenit un susţinător al ei. Deci, cine e împotrivă e clar că nu are suficientă informaţie, experienţă personală, ce este cu această minune a lui Dumnezeu, care e Catedrala Naţională”, a mai spus acesta.
Clericul consideră că noul lăcaş nu este atât de mare, pe cât se crede.
“Nu umplem România de catedrale. N-am avut niciuna. Unii spun de ce trebuia aşa mare. O să vedeţi ce mică e. Ce mică e când o să fie plină de oameni şi nu o să aibă loc. De aceea am făcut platforma din faţă. Pentru că e clar că, având în vedere câţi oameni vin numai la Sfântul Dimitrie, acum, toamna, în Bucureşti, aţi văzut, stau pe străzi, pe trotuar, pe la fântânile din faţa magazinului Unirea, pentru că nu au loc în biserică. Deci, e mică, nu e mare, faţă de cât de credincioşi sunt românii şi cât de practicanţi sunt în ceea ce priveşte credinţa lor strămoşească, ortodoxă”, a încheiat părintele Nicolae Crîngaşu.
*** Catedrala Naţională va fi sfinţită duminică, 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. În 2025, se împlinesc 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală şi 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.
