Accidentul s-a produs vineri seară în mall-ul Real Plaza din Trujillo (nord-vest), al treilea oraş din ţară ca număr de locuitori, aflat la circa 500 km nord de capitala Lima. Ministrul apărării, Walter Astudillo, a făcut cunoscut că şase persoane au decedat şi alte 78 au fost rănite, potrivit declaraţiilor difuzate de agenţia de stat Andina.
Dintre răniţi, 48 au fost internaţi, trei fiind în stare gravă, a adăugat el. Iniţial, Ministerul de Interne raportase trei morţi pe contul său de X.
La rândul său, Anibal Morillo, directorul pentru Sănătate al guvernului regiunii La Libertad, a cărei capitală este Trujillo, a indicat că printre răniţi se numără şi zece copii.
Zeci de familii se aflau în zona de restaurante din mall-ul Real Plaza la momentul prăbuşirii acoperişului, potrivit media locale. La faţa locului, pompierii ajutaţi de poliţişti au continuat sâmbătă operaţiunile de salvare şi căutare.
„Sunt chiar aici, ajutor!”, a ţipat una dintre victime, potrivit imaginilor postate pe Facebook.
Autorităţile nu au stabilit deocamdată cauza accidentului de la centrul comercial, care a fost închis după accident.
Potrivit lui Garlet Rodriguez, managerul de operaţiuni al Real Plaza, acoperişul zonei de restaurante a fost instalat în 2017 şi a trecut cu succes o inspecţie în septembrie anul trecut.
„Ne asigurăm că toate structurile” respectă cele mai înalte reglementări şi standarde, a declarat ea presei în afara complexului.
Centrul regional de operaţii de urgenţă a anunţat pe X că incidentul s-a produs vineri la ora locală 20.41 (sâmbătă, 01.41 GMT), dar nu a fost anunţat decât o jumătate de oră mai târziu.