Caz neobișnuit la Spitalul din Sibiu: Medicii, șocați să afle că pacientul lor fusese împușcat, în Polonia, cu o zi înainte

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în Popești-Leordeni, s-a prezentat în noaptea de marți, 4 iunie a.c., în jurul orei 00:04, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu, solicitând îngrijiri medicale pentru o plagă la brațul drept.

Potrivit informațiilor obținute pe surse, bărbatul le-ar fi spus verbal medicilor că a fost împușcat în data de 3 iunie, în jurul orei 07:00, în timpul unei altercații petrecute în Cracovia, Polonia. El ar fi precizat că incidentul a avut loc în contextul unui conflict cu un grup de cetățeni, posibil polonezi sau maghiari.

Deocamdată nu sunt cunoscute detalii oficiale despre împrejurările producerii incidentului, traseul parcurs de bărbat din Polonia până în România sau dacă autoritățile locale și cele internaționale au fost notificate. Nu este clar nici dacă bărbatul a cerut asistență medicală în afara țării sau de ce a ales să se prezinte la spital abia la aproape 17 ore după presupusa agresiune.

„La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 00:04, la Spitalul Județean Sibiu s-a prezentat un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în Popești-Leordeni, care a solicitat îngrijiri medicale ca urmare a unei plăgi la brațul drept, ce ar fi survenit în data de 3 iunie a.c., în jurul orei 07:00, în timp ce acesta s-ar fi aflat în afara României.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că evenimentul în urma căruia bărbatul ar fi suferit o plagă prin împușcare nu s-a produs pe teritoriul României.

În urma evenimentului, bărbatul a rămas internat la Spitalul Județean Sibiu.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, uz de armă letală fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilită întreaga situație de fapt, în vederea aplicării măsurilor legale”, a anunțat IPJ Sibiu.

Autoritățile ar fi fost informate, iar cazul urmează să fie verificat, mai ales în ceea ce privește natura plăgii și veridicitatea declarațiilor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Teodora Marcu a fost înmormântată: Soțul ei nu a mai putut sta pe picioare

Spitalul cu cele mai bune rezultate dovedite în recuperarea medicală începe și terapia în ambulatoriu