Cazul băiatului de 16 ani mort la Spitalul Judeţean Gorj – Reacţia unui medic de gardă: Lista cu „nu avem” devine îngrijorător de lungă

Medicul de gardă Amza David de la Spitalul Judeţean Gorj, unde un băiat de 16 ani a murit la câteva ore după ce a fost adus la UPU, explică, într-o postare pe Facebook, lipsurile cu care se confruntă unitatea în materie de medici – medic de neurochirurgie pentru urgenţe, medic de chirurgie plastică, medic cardiolog de gardă, medic de chirurgie toracică, „iar lista cu „nu avem” devine îngrijorător de lungă”.

„Cazul unui copil de 16 ani cu patologie complexa (diferite boli), se prezinta la UPU. Eşti solicitat la consult şi il efectuezi imediat. Constaţi că acesta este insuficient investigat şi soliciţi un tomograf. Se pune diagnosticul unei afecţiuni ce necesită intervenţie chirurgicală (…). Copilul are stare stabilă, merge singur la pat, este stabil cardiac şi respirator, nu îi este pusă viaţa în pericol. Copil fiind, la 16 ani, se încadrează în specialitatea de chirurgie infantilă. Soliciţi  transferul la Craiova, cel mai apropiat spital cu medici de chirurgie infantilă de gardă. Spitalul ia legătura şi SE APROBĂ transferul. Acum încep problemele: NU ESTE AMBULANŢĂ CU MEDIC LA TÂRGU JIU. Aflăm că vine de la Craiova echipaj corespunzător. Nu mai avem medici de chirurgie infantilă pentru a se ocupa de aceste cazuri din Târgu Jiu, nu avem medic de neurochirurgie pentru urgenţe, nu avem medic de chirurgie plastică, nu avem medic cardiolog (nici medic de cardiologie infantilă) de gardă, nu avem medic de chirurgie toracică, toţi cei enumeraţi mai sus fiind necesari în urgenţă (ce facem fara ei in cazul unui accident?),iar lista cu „nu avem” devine îngrijorător de lungă”. scrie medicul Amza David pe pagina sa de Facebook.

El continuă spunând că transferul pacientului la Craiova este întârziat peste trei ore, iar acesta face complicaţii datorate „unei patologii mai complexe (alte boli pe care copilul le are)”.

„Soseşte ambulanta de la Craiova, dar este prea tarziu. Copilul este netransportabil şi în curând decedează. Ca medic, cu ani de experienţă, cu mii de cazuri ajung in situatia să mă întreb : să il operez, depăşindu-mi competenţa, riscând să evolueze nefavorabil, să fiu acuzat că l-am operat nefiind de specialitate şi că nu l-am trimis la Spital cu medici de chirurgie infantilă? Să solicit transferul pacientului către Spitalul cu medici de chirurgie infantilă sperând să-i cresc şansele la viaţă? Am ales a doua variantă. Ca medic cu ani de experienţă, cu ani în care m-am dedicat complet meseriei mă intreb: mie mi se datorează situaţia Serviciului de Ambulanţă Gorj? Mie mi sedatorează lipsa cadrelor medicale de specialitate din acest spital? Mă intreb, după ani de experienţă şi mii de cazuri, mie mi se datorează această lungă listă cu „nu  avem?”, se întreabă medicul pe Fcebook.

Comentariile la postarea medicului, de pe Facebook, nu au întârziat să apară, unii internauţi luându-i partea acestuia şi scoţând în evidenţă lipsurile cu care se confruntă sistemul medical românesc, în timp ce alţii se întreabă de ce medicul nu a intervenit şi dacă în Târgu Jiu, în actuala situaţie din spital, „nu se mai operează copii”?

„Ştim cu toţii cel puţin un caz din copilăria noastră, colegi de şcoală, fraţi, veri, vecini etc care au trecut printr-o operaţie de apendicită rezolvată în Spitalul Târgu Jiu. Cum de acum nu se mai poate? (…). Cât de infantil era corpul acestui tânăr faţă de unul de 18 ani, care ar fi putut fi operat doar pentru că era major? Oricum mi-ai explica, nu înţeleg… Era totuşi o urgenţă”, este reacţia unui internaut la postarea medicului.

Răspunsul a venit tot din partea unei persoane care a comentat la postarea respectivă: „Medicul pe chirurgie infantilă din Târgu Jiu este bolnav. Nu mai poate opera. Va rămîne şi această secţiune fără medic, ca şi altele, căci nu vor să vină în Tg. Jiu ca medici. De ce? Vedem azi. În orice operaţie poate apărea o complicaţie, nu datorită medicului, ci modului în care reacţionează organismul, caz în care tu, dacă ai operat fără a avea competenţa, vei fi acuzat! Că trebuia trimis la cel mai apropiat spital cu medic de competenţă. Copilul mai avea si alte boli, deci avea şi risc de complicaţii”.

Într-un comentariu la aceeaşi postare se menţionează că, potrivit Legii 95/2006, „personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară“

Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, marţi, la câteva ore după ce a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, reprezentanţii unităţii medicale anunţând Poliţia. Surse judiciare spun că băiatul suferea de o boală rară şi nu simţea durerea.

Poliţiştii fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor decesului tânărului.

La rândul său, managerul SJU a dispus realizarea unei anchete disciplinare, în acest caz fiind sesizate şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP), Colegiul Medicilor Gorj şi Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).

Oficialii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu anunţă că managerul unităţii sanitare a dispus constituirea unei comisii de cercetare disciplinară în urma decesului adolescentului.

”De asemenea, au fost sesizate ANMCS şi Colegiul Medicilor Gorj”, au transmis, marţi, oficiali unităţii sanitare.
 
Potrivit acestora, a fost, de asemenea, anunţată Direcţia de Sănătate Publică Gorj, care a trimis o echipă de control la unitatea medicală. Membrii echipei de control au solicitat note de relaţii de la medicii din liniile de gardă de la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar şi din secţiile Chirurgie, ATI, Cardiologie şi Neurologie.
 
Directorul Serviciului de Ambulanţă Gorj, Tiberiu Tătaru, spune că instituţia pe care o conduce nu are suficienţi medici pentru a putea fi asigurate toate turele.
 
La rândul său, Cătălina Poaină, preşedintele Colegiului Medicilor din România, spune că îna cest caz trebuie acâionat „cât se poate de repede şi de transparent” pentru a putea fi elucidate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
 
 
 

Medicul care nu l-a operat pe băiatul de 16 ani mort de peritonită, amendat cu 3.000 de lei. Şi medicul de gardă care l-a primit pe copil a luat aceeaşi amendă pentru că nu a trecut toate datele în fişa copilului

Autorităţile talibane execută un bărbat în public, a şase execuţie în tei ani