Cazul Nordis lovește ANPC: Acuzații de favorizare a ‘îngerului protector’ Laura Vicol. Horia Constantinescu face lumină: ‘Am făcut și testul poligraf’

„Vedem în aceste zile amploarea cazului Nordis și așa cum am afirmat și în trecut susțin în continuare că toată această amplă schemă de prejudiciere a consumatorilor nu ar fi fost posibilă fără complicatea directă sau indirectă ale unor instituții ale statului. În cazul ANPC, situația așa a stat: în calitatea mea de comisar șef am demarat verificări din 2022, iar dl. Horia Constantinescu a avut o abordare extrem de fermă, în care mi-a obstrucționat aceste activități, am fost chiar pedepsit, mutat în alte județe. Așa cum consider că este normal, am făcut demersuri legale și anumite instituții cunoșteau aspecte legate de acest subiect.

Este de notorietate relația dl. Constantinescu cu doamna Laura Vicol și nouă, comisarilor ANPC, ni s-a transmis direct și clar că trebuie să îi mulțumim doamnei Vicol, care este ca un înger protector pentru noi… Mai mult, este posibilă interferența și ingerința în actul de control inclusiv a conducerii actuale a ANPC în cazul cercetărilor aflate acum în desfășurare. O spun clar: ANPC avea atribuții și obligația legală de a interveni, de a obstrucționa orice formă de prejudiciere a consumatorului, de a vedea o practică comercială incorectă, o nerespectare a clauzelor contractuale, a numeroaselor clauze abuzive între Nordis și consumatorii persoane fizice.

Mi s-a spus chiar în public că dacă am cunoștință despre acționariatul Nordis și puternica putere politică și cum îndrăznesc să mă gândesc la măsuri împotriva lor. Instituțiile aveau obligația să intervină și să limiteze schema Nordis. (…) Dacă discutăm de un exemplu concret de clauză abuzivă, pe care ANPC ar fi trebuit să o constate și să o elimine, ar putea fi cea referitoare la interdicția de a se nota aceste promisiuni de vânzare-cumpărare în CF-ul imobilului, lucru prevăzut de lege și am fi putut să o eliminăm”, a spus Susanu“, pentru TOMIS NEWS.

Horia Constantinescu a făcut testul poligraf

Contactat de stiripesurse.ro, Horia Constantinescu respinge acuzațiile legate de cazul Nordis, susținând că sunt false, că dacă ar fi fost vinovat ar fi fost deja reținut și că testările poligraf dovedesc lipsa oricărei implicări ilegale din partea sa.

„Suntem în situația în care persoane, ca Sorin Susanu, care se află într-un dosar penal cu mine, fac acuzații total nesusținute. Eu nu am avut niciodată discuții private cu Sorin Susanu sau alte persoane din instituție, nici în calitate de președinte, nici ca șef al corpului de control, tocmai pentru a nu genera situații precum cele pretinse. Nu reușește să facă nicio probă, dar, deoarece se află într-o situație de dușmănie față de mine, îmi aduce tot felul de jigniri, pe care le trec cu vederea, pentru a nu-i da o importanță pe care el nu o are.

El și încă o persoană, s-au aliat împotriva mea îmi aruncă, încă o dată, acuzații fără nicio legătură cu situațiile pentru care m-am prezentat de bună voie în fața a două testări cu aparatul poligraf. Amândoi experții care au realizat testările sunt specializați în domeniu și au dovedit, prin două expertize psihologice, că nu am un comportament simulat, deci nici în cazul Nordis, nici în cazul altor companii. Dacă m-aș fi făcut vreodată vinovat de a fi suspectat, mă aflam deja reținut. Aceste acuzații sunt false și vor doar să profite de situația vulnerabilă a celor de la Nordis“ a spus Horia Constantinescu.

Horia Constantinescu susține că a transmis sesizările privind Nordis către colegi pentru cercetare, fără a influența deciziile, și că la Constanța s-au luat măsuri clare pentru rezolvarea reclamațiilor consumatorilor.

„Mă uitam zilele trecute pe unele dintre lucrările unui coleg, unde Nordis a primit sancțiuni și s-a stabilit și o măsură. Colegul meu, fost polițist, poate spune dacă vreodată i-am spus ce să facă sau nu. În calitate de conducător al unei instituții, am transmis sesizarea primită pe mail, colegilor, pentru cercetare. Suveranitatea în cadrul controlului este a celui care efectuează cercetarea. Acestea s-au întâmplat și nu am să reproșez nimic.

Din ce am verificat, cel puțin la Constanța, s-a dat măsura clară de rezolvare a situației în raport cu consumatorul care făcuse reclamația, adică acela care sesizase că nu se întocmise un contract de vânzare cumpărare. Colegii mei au luat măsura rezolvării acestei situații“, a punctat Horia Constantinescu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Gheorghe Popescu, mesaj după retragerea lui Halep: Am strigat cu toţii „Hai, Simona!”, iar acum îţi spunem „Mulţumim, Simona!”

Un gigant internațional intră puternic pe piața din România: Investiție uriașă, chiar lângă noua autostradă a Bucureștiului