CBS News: Israelul este pregătit să lanseze o operaţiune militară împotriva Iranului

Israelul este complet pregătit să declanşeze o operaţiune militară împotriva Iranului, potrivit unor surse citate de CBS News. În acest context, autorităţile americane anticipează posibile represalii ale Iranului prin atacuri asupra unor obiective americane din Irak.

Ca măsură preventivă, Departamentul de Stat al SUA a ordonat retragerea personalului guvernamental neesenţial din Irak, invocând “tensiuni regionale ridicate”, iar Pentagonul a permis membrilor de familie ai militarilor să părăsească voluntar Orientul Mijlociu, transmite CBS News, citând un oficilai din domeniul apărării.

 
În paralel, emisarul preşedintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, urmează să participe la o nouă rundă de negocieri cu Iranul privind programul nuclear al Teheranului, au precizat oficiali americani.

 
Comentând situaţia, preşedintele Trump a declarat miercuri, în cadrul unui eveniment la Kennedy Center, că avertismentele pentru cetăţenii americani au fost emise “pentru că regiunea ar putea deveni periculoasă” şi a reafirmat poziţia SUA de a nu permite Iranului să dezvolte arme nucleare.

La rândul său, ministrul apărării din Iran, Aziz Nasirzadeh, le-a spus reporterilor miercuri că, dacă negocierile nucleare eşuează şi „un conflict ne este impus”, Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice „va viza toate bazele americane din ţările gazdă”.

Organizaţia Maritimă de Comerţ a Regatului Unit a sfătuit miercuri navele să manifeste prudenţă în Golful Persic, Strâmtoarea Hormuz şi Golful Oman — trei căi navigabile esenţiale pentru comerţul global cu petrol — din cauza „tensiunilor crescute din regiune, care ar putea duce la o escaladare a activităţilor militare”.

Oficialii israelieni şi purtătorii de cuvânt ai Casei Albe au refuzat să comenteze.

 

Israel – Opoziţia nu a reuşit să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri

Japonia denunţă manevrele periculoase ale avioanelor militare chineze