CCR: Legea care prevede burse de performanţă doar pentru elevii din şcolile de stat – neconstituţională

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, joi, că este neconstituţională legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanţă doar elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma „de stat” din cuprinsul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale 1/2011, anterior modificării prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 69/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011 şi prorogarea unor termene.

„În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma ‘de stat’ din cuprinsul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale 1/2011 permite acordarea bursei de performanţă doar cu privire la elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat, creându-se astfel o discriminare nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil a elevilor ce urmează cursurile în cadrul sistemului de învăţământ particular sau confesional, discriminare contrară art. 16 alin. (1) raportat la art. 32 şi art. 49 din Constituţie”, explică judecătorii constituţionali. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Hotărârea de Guvern declasificată privind vila din Aviatorilor 86, publicată în Monitorul Oficial

Constanţa: Bărbatul suspectat că a spart locuinţa din Vama Veche a Danei Marijuana, arestat preventiv