Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat, vineri, în legătură cu decesul unui minor de 16 ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu anul trecut, că elementul cel mai important este comunicarea între membrii echipei medicale.
Cătălina Poiană a participat la o discuţie cu reprezentanţii conducerii, respectiv şefii de secţii ai SJU Târgu Jiu, conducerea Colegiului Medicilor Gorj şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj.
„Sunt, într-adevăr, probleme la Spitalul Judeţean, unele dintre ele ţin de partea de infrastructură inerentă a unui spital cu structură pavilionară, dar poate cele mai importante, despre care sunt cea mai în măsură să discut, sunt cele care ţin de comunicarea din cadrul echipei medicale, în general problemele de comunicare, dar în special cele din cadrul membrilor echipei medicale sunt foarte importante. În situaţii de criză sau în situaţia unor evenimente atât de tragice cum a fost cel cu decesul adolescentului, comunicarea este foarte importantă, chiar dacă de multe ori există reticenţă de a comunica în faţa presei, cred că atunci când are loc un asemenea eveniment, comunicarea este imperios necesară. (…) Era foarte important să discutăm cu medicii, pentru că e important să preîntâmpinăm apariţia altor evenimente de acest gen”, a precizat, într-o conferinţă de presă, Cătălina Poiană, potrivit Agerpres.
Ea a afirmat că una dintre soluţiile identificate în cadrul discuţiilor cu medicii este utilizarea telemedicinei, mai ales că SJU Târgu Jiu funcţionează în trei pavilioane care se află la o distanţă de 1-2 kilometri unul faţă de celălalt.
„Într-o situaţie ameninţătoare de viaţă, acum s-au făcut nişte reglementări legislative care sunt de natură să poată să rezolve aceste situaţii, dar cred că multe dintre modificările legislative nu sunt cunoscute de medici, multe reglementări trebuie aprofundate de către medic, nu este suficient să fii un bun profesionist, trebuie să ştii cadrul legislativ în care îţi desfăşori activitatea. (…) Discuţiile au fost foarte interesante, uneori mai intense, s-au identificat şi potenţiale soluţii, spre exemplu una dintre ele (…) este utilizarea telemedicinei, pentru că în activitatea din cele trei locaţii pe care le are spitalul şi care presupun o distanţă de 1-2 kilometri, deci un timp care uneori este important, de multe ori fiecare clipă este importantă şi poate să schimbe soarta unui om şi atunci implementarea unui asemenea sistem poate să fie, pentru moment, o soluţie”, a spus preşedintele CMR.
Cătălina Poiană a făcut referire şi la deficitul de resursă umană din sănătate.
„Acest spital trebuie să funcţioneze astăzi, acest spital trebuie să asigure asistenţă medicală pacienţilor astăzi şi mâine, până când se pun în practică toate aceste lucruri. Este motivul pentru care trebuie identificate aceste soluţii care să optimizeze activitatea şi cred că singura modalitate prin care aceste lucruri se pot duce la bun sfârşit este dialogul. (…) Sunt multe probleme legate de resursa umană, este un deficit de resursă umană în sănătate şi ştim acest lucru, că distribuţia cadrelor medicale pe teritoriul ţării este extrem de inegală şi sunt multe specialităţi, cum sunt aceste specialităţi derivate pediatrice în care numărul de specialişti este insuficient. Dar şi aici se pare că încep să meargă lucrurile şi, concret, la SJU Târgu Jiu se scoate la concurs un post de chirurg pediatric şi colegul chirurg pediatric care era doar în Ambulator are acum contract de muncă modificat şi poate să opereze în spital”, a menţionat ea.
În ceea ce priveşte chirurgul care nu a intervenit pentru a-l opera pe minorul de 16 ani, aceasta a spus: „În momentul în care există o urgenţă medicală, o urgenţă chirurgicală, o situaţie care este ameninţătoare de viaţă, cu certitudine medicul trebuie să intervină. (…) Există nişte anchete în desfăşurare. Legislaţia în vigoare îi permitea intervenţia, dacă la momentul la care a văzut pacientul considera că este o urgenţă ameninţătoare de viaţă”.
Ea a afirmat că, spre exemplu vineri nu există linie de gardă de chirurgie pediatrică la SJU Târgu Jiu.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă după decesul unui băiat de 16 ani la SJU Târgu Jiu, au anunţat, pe 12 noiembrie 2024, reprezentanţii IPJ Gorj.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Gorj au fost sesizaţi în mod direct de personalul SJU Târgu Jiu cu privire la faptul că la acea unitate medicală, la data de 11 noiembrie, s-a prezentat un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Scoarţa, în vederea efectuării unor investigaţii medicale.
Peste puţin timp, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, a fost declarat decesul tânărului, al cărui cadavru a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului.
Un medic chirurg şi un medic de la UPU din cadrul SJU Târgu Jiu au fost amendaţi de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj cu câte 3.000 de lei, în urma decesului băiatului.
A început o anchetă a Comisiei de cercetare disciplinară, însă raportul a fost restituit de către managerul SJU Târgu Jiu aceleiaşi comisii, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu.
„Având în vedere faptul că raportul Comisiei de cercetare disciplinară numită prin dispoziţia managerului nu conţine elemente de cercetare a conduitei medicilor implicaţi în acordarea asistenţei medicale pacientului minor, limitându-se doar la analizarea conduitei unui singur medic din cadrul Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi având în vedere faptul că raportul nu identifică eventuale sancţiuni disciplinare incidente prin raportare la faptele cercetate potrivit Procedurii operaţionale privind cercetarea disciplinară prealabilă, managerul a decis restituirea raportului comisiei de cercetare disciplinară”, a precizat Mihaela Ţicleanu.