Ce i-a propus Trump lui Zelenski la telefon? Are legătură cu articolul 5 din NATO (surse)

Știri de azi | Ce i-a propus Trump lui Zelenski la telefon? Are legătură cu articolul 5 din NATO (surse) - Știri de azi |
#image_title

Propunerea a fost formulată după summitul pe care Trump l-a avut în Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin, afirmă surse diplomatice citate de AFP şi Reuters.

Premierul italian, Giorgia Meloni, a confirmat discuţii asupra acestei propuneri.

“Ca una dintre garanţiile de securitate pentru Ucraina, partea americană a propus o garanţie de tip Articolul 5, dar în afara NATO şi cu acordul prealabil al lui Putin”, a declarat o sursă citată de AFP.

Aceasta a precizat că propunerea i-a fost transmisă de Trump lui Zelenski în discuţia lor telefonică ce a urmat summitului Trump-Putin.

A fost reiterată apoi în convorbirea pe care preşedintele american a avut-o cu lideri europeni.

Aceştia din urmă susţin ideea, dar doresc clarificări asupra rolului pe care SUA şi l-ar asuma în acest demers, considerând că Washingtonul ar trebui de asemenea să-şi asume angajamente în oferirea unor astfel de garanţii Kievului, afirmă o altă sursă, potrivit Reuters.

Ce spune Meloni?

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, care s-a numărat printre liderii europeni participanţi la convorbirea cu Trump după summitul avut de acesta cu Putin la Anchorage, a declarat că “punctul crucial” continuă să fie garanţiile de securitate pentru a preveni noi invazii ruseşti în Ucraina şi a semnalat că la acest capitol summitul Trump-Putin a adus “noutăţile cele mai interesante”.

Ea a subliniat în acest sens că preşedintele Trump “a preluat ideea italiană” de stabilire a unor garanţii de securitate pentru Ucraina inspirate de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, ce cuprinde clauza de apărare colectivă, prin care să fie definită în cazul Ucrainei o “clauză de securitate colectivă” în virtutea căreia, în cazul unei noi agresiuni, să beneficieze de sprijinul tuturor partenerilor săi, inclusiv al SUA.

Ce spun Putin și Trump

În scurte declaraţii date presei la finalul summitului din Alaska, încheiat fără rezultate concrete, Trump şi Putin au vorbit vag despre anumite înţelegeri, fără a oferi vreun detaliu.

Dar, într-un interviu acordat apoi postului Fox News, Trump a spus că discutat cu Putin despre schimburi de teritorii, referindu-se de fapt la cedarea către Rusia a unor teritorii ale Ucrainei ocupate în prezent de armata rusă, şi despre garanţii de securitate pentru Ucraina, adăugând că “în mare parte sunt de acord”.

“Cred că suntem foarte aproape de un acord”, a susţinut Trump.

“Mai trebuie ca şi Ucraina să-l accepte.

Poate că ei vor spune “nu””, a adăugat preşedintele american, ce l-a sfătuit însă pe Zelenski “să încheie un acord”.

Preşedintele ucrainean a subliniat necesitatea unor garanţii de securitate pentru ţara sa.

El a afirmat, după discuţia cu Trump ulterioară summitului acestuia cu Putin, că a primit “semnale pozitive din partea americană” cu privire la implicarea SUA în oferirea unor garanţii de securitate Ucrainei.

În declaraţia dată după summit în Alaska, Putin şi-a menţinut poziţia asupra condiţiilor sale de încheiere a războiului, vorbind din nou despre necesitatea de abordare a “cauzelor profunde” ale acestuia, a “preocupărilor legitime” ale Rusiei şi a restabilirii “unui echilibru corect în sfera securităţii în Europe şi în lume”.

Totuşi, el s-a declarat de acord cu Trump că securitatea Ucrainei trebuie “asigurată”. “Aş dori să sper că înţelegerea la care am ajuns ne va permite să ne apropiem de acest obiectiv şi să deschidem calea către pace în Ucraina”, a adăugat Putin.

El le-a cerut Ucrainei şi susţinătorilor europeni ai acesteia să nu creeze obstacole şi să “nu încerce să perturbe progresul incipient prin provocări sau intrigi de culise”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Handbal feminin: Gloria Bistriţa a câştigat turneul amical pe care l-a organizat, după finala cu MKS Lublin - Știri de azi |

Handbal feminin: Gloria Bistriţa a câştigat turneul amical pe care l-a organizat, după finala cu MKS Lublin

Știri de azi | Handbal feminin: Campioana CSM Bucureşti învinge vicecampioana Corona Braşov şi câştigă Cupa Corona - Știri de azi |

Handbal feminin: Campioana CSM Bucureşti învinge vicecampioana Corona Braşov şi câştigă Cupa Corona