CE ia măsuri pentru a menține și a extinde capacitățile industriale europene în sectorul siderurgic

Potrivit unui comunicat al CE, o industrie puternică a oțelului și a metalelor în Europa este esențială pentru a garanta securitatea UE în contextul geopolitic actual și pentru a obține rezultate în ceea ce privește „Planul ReArm Europe/Pregătirea pentru 2030”, prezentat, de asemenea, miercuri. Documentul citat arată că sectorul siderurgic se află într-un moment critic de cotitură, provocat de costurile ridicate ale energiei, de concurența globală neloială și de nevoia de investiții pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

„Industria siderurgică a fost întotdeauna un motor esențial al prosperității europene. Prin urmare, oțelul curat de nouă generație ar trebui să fie fabricat în continuare în Europa. Aceasta înseamnă că trebuie să îi ajutăm pe producătorii noștri de oțel care se confruntă cu dificultăți puternice pe piața mondială. Pentru a ne asigura că acestea rămân competitive, trebuie să reducem costurile energiei și să le ajutăm să introducă pe piață tehnologii inovatoare, cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Prin planul de acțiune prezentat astăzi oferim soluții concrete pentru o industrie siderurgică europeană prosperă”, a declarat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

Planul de acțiune aprobat de CE vizează asigurarea unei aprovizionări cu energie sigure și la prețuri accesibile pentru acest sector și prevenirea relocării emisiilor de dioxid de carbon: „Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon (CBAM) trebuie să asigure condiții de concurență echitabile. De asemenea, ar trebui să se asigure că industriile din afara UE nu își metalele pentru a părea cu emisii scăzute de dioxid de carbon, bazându-se în același timp pe surse de energie cu emisii ridicate. În al doilea trimestru al acestui an, Comisia va publica o comunicare privind modul de abordare a problemei relocării emisiilor de dioxid de carbon pentru mărfurile CBAM exportate din UE către țări terțe. În plus, Comisia va efectua o revizuire a CBAM, cu o primă propunere legislativă până la sfârșitul anului 2025, extinzând domeniul de aplicare al CBAM la anumite produse din aval pe bază de oțel și aluminiu și incluzând măsuri suplimentare de prevenire a eludării”.

Totodată, planul prevede extinderea și protejarea capacităților industriale europene: „Supracapacitatea globală reprezintă o amenințare gravă la adresa rentabilității și competitivității acestui sector. UE a acționat deja prin măsuri de apărare comercială împotriva concurenței neloiale în sectorul oțelului, aluminiului și feroaliajelor, dar situația continuă să se înrăutățească. Acesta este motivul pentru care Comisia înăsprește actualele garanții privind oțelul. Înainte de sfârșitul anului, Comisia va propune o nouă măsură pe termen lung pentru a menține o protecție extrem de eficace a sectorului siderurgic al UE după expirarea actualei măsuri de salvgardare la jumătatea anului 2026. Pentru a împiedica exportatorii să eludeze măsurile de apărare comercială, Comisia va evalua, de asemenea, introducerea „reguliitopit și turnat”pentru a determina originea mărfurilor din metal”.

Planul mai vizează promovarea circularității, reducerea riscurilor legate de decarbonizare și protejarea locurilor de muncă industriale de calitate.

Ultimă oră – Volodimir Zelenski a fost de acord cu solicitările lui Trump în privința războiului: ‘Am acceptat propunerea de încetare necondiționată a focului!’

Trump şi Zelenski au avut o convorbire „fantastică”, potrivit Casei Albe. Trump a sugerat ca centralele electrice din Ucraina să intre în proprietatea SUA. Kievul va fi ajutat să-şi procure mai multe sisteme de apărare antiaeriană