Ce s-a întâmplat cu ”Noul Drum al Mătăsii”, iniţiat de Beijing, la 12 ani de la lansare

Știri de azi | Ce s-a întâmplat cu ”Noul Drum al Mătăsii”, iniţiat de Beijing, la 12 ani de la lansare - Știri de azi |
#image_title

Iniţiativa Belt and Road (BRI), proiectul-fanion lansat de Beijing în 2013 pentru a conecta Asia de restul lumii prin investiţii masive în infrastructură, şi-a pierdut din amploarea şi aura de odinioară. Dacă la început era prezentată ca ”o cale a mătăsii” modernă, capabilă să aducă beneficii reciproce în materie de investiţii şi dezvoltare, astăzi imaginea ei este mult mai nuanţată: unele proiecte au adus progres vizibil, altele au lăsat în urmă datorii greu de gestionat şi suspiciuni de corupţie, relatează CNBC.

De-a lungul a 12 ani, China a semnat memorandumuri de înţelegere cu circa 150 de ţări, reprezentând 40% din PIB-ul mondial. Valoarea cumulată a angajamentelor BRI a ajuns la 1.308 miliarde dolari, dintre care 775 miliarde în contracte de construcţii şi 533 miliarde în investiţii directe.

Proiecte precum calea ferată China-Laos, inaugurată în 2021, au stimulat turismul şi comerţul regional şi sunt considerate poveşti de succes. Pe de altă parte, scheme precum barajul Coca Codo Sinclair din Ecuador au fost criticate pentru calitate slabă, corupţie şi impact negativ asupra mediului.

Totodată, unele state au renunţat la parteneriat. Italia, singura ţară G7 care a aderat la BRI, a părăsit iniţiativa în 2023, considerând că nu a obţinut beneficiile economice promise.

În 2025, Panama a urmat aceeaşi cale, în contextul presiunilor americane privind influenţa chineză asupra Canalului Panama.

Beijingul a acuzat Washingtonul de ”denigrare şi sabotaj”, în timp ce oficialii americani au salutat decizia ca pe un pas strategic.

Pe fondul criticilor, China şi-a ajustat abordarea. Dacă iniţial a mizat pe proiecte foarte vizibile şi riscante în state cu guvernanţă fragilă, în ultimii ani Beijingul promovează ”proiecte mici, dar frumoase”, mai puţin expuse riscurilor şi mai sustenabile pe termen lung.

Experţii spun că BRI a trecut de la un program de mare prestigiu la unul mai pragmatic, cu finanţări selective şi atenţie sporită la randamente.

În pofida problemelor, pentru multe economii emergente lipsa unor alternative rămâne un motiv pentru a privi spre BRI. Acolo unde Occidentul vede ”diplomaţia capcanei datoriilor”, guvernele din Sudul Global continuă să vadă o şansă de finanţare a unor proiecte de care altfel nu s-ar putea apropia.

 

Știri de azi | Zelenski: Un suspect a fost arestat în cazul uciderii fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean, Andrii Parubî - Știri de azi |

Zelenski: Un suspect a fost arestat în cazul uciderii fostului preşedinte al Parlamentului ucrainean, Andrii Parubî

Știri de azi | Valul reglementărilor pentru siguranţa copiilor online stimulează dezvoltarea tehnologiilor AI de protecţie - Știri de azi |

Valul reglementărilor pentru siguranţa copiilor online stimulează dezvoltarea tehnologiilor AI de protecţie