”Noi am trăit, cred că 2018 a fost referendumul pentru familie şi a fost foarte multă violenţă, bineînţeles verbală şi de idei, între cele două tabere care au dezbătut atunci şi bineînţeles că pe o chestiune aşa de importantă, personală, nu poţi să-ţi schimbi opinia de pe o zi pe alta. Însă, în argumentaţiile care au fost aduse atunci în spaţiul public, foarte, foarte multe au fost exagerări şi de-o parte şi de alta. Şi noi, ca societate, am fi fost mult mai bine dacă am fi avut un mediator care să dea la o parte toate exagerările şi să spună: uite, astea sunt poziţiile ireconciliabile, dar eu sunt în stare să accept şi poziţia asta şi cineva trebuie să accepte şi poziţia asta, ca opţiune a semenului tău”, a afirmat Nicuşor Dan, marţi seară, într-o emisiune la Digi 24.
În context, Nicuşor Dan a fost întrebat dacă ar trebui reluat subiectul ca dezbatere publică.
”Nu cred. Pentru că societatea românească are alte probleme în momentul ăsta. Are o problemă, probabil cea mai importantă, a încrederii în clasa politică şi în instituţii. O parte importantă a ei are probleme economice, există zone de sărăcie în ţara asta. Avem nişte instituţii care nu funcţionează şi care ar trebui să funcţioneze. Astea sunt problemele mari ale ţării”, a adăugat edilul care şi-a exprimat public intenţia de a candida la Preşedinţia României.