Acest lucru înseamnă că banca anticipează o posibilă slăbire a leului în perioada următoare. Experții săi cred că, după rezultatul surprinzător al alegerilor de duminică, autoritățile române ar putea permite o depreciere a monedei naționale, adică leul să valoreze cu mult mai puțin față de euro.
Un leu mai slab înseamnă că vom plăti mai mult pentru produsele din import, combustibil, vacanțele în străinătate și ratele în euro. Pe de altă parte, exportatorii ar putea beneficia, iar turiștii străini ar putea găsi România mai atractivă.
JPMorgan ia în calcul două scenarii: o scădere moderată a leului cu 3-5% sau una mult mai accentuată, de până la 20%. „Noi vedem șanse egale pentru oricare dintre cele două variante”, a declarat Anezka Christovova, analistă a băncii.
Totuși, spune ea, lucrurile se pot schimba rapid. Dacă în turul al doilea al alegerilor rezultatul va fi diferit sau dacă George Simion își va schimba discursul, aceste riscuri ar putea scădea.
Pentru moment, însă, JPMorgan pariază pe o creștere a euro cu cel puțin 5% față de nivelul dinaintea posibilei intervenții a Băncii Naționale.