Aeastă extindere la trei benzi se va realiza pe 2 tronsoane, care vor fi executate separat. Lotul 1 acoperă segmentul dintre km 10+600 și km 44+000, iar Lotul 2 se întinde între km 44+000 și km 86+000. Documentația tehnică prevede atât fazele de proiectare, cât și expertize pentru determinarea stării actuale a carosabilului, necesare pentru stabilirea lucrărilor de modernizare.
“Creșterea etapizată a capacității de transport a autostrăzii A1, sector București – Pitești, a rezultat din analizele de trafic realizate de CESTRIN și Biroul Implementare Master Plan din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
A fost identificată depășirea capacității autostrăzii A1 pe sectorul București – Pitești, pe măsură ce se vor implementa cele două drumuri de mare viteză, autostrada Sibiu – Pitești, respectiv drumul expres Craiova – Pitești, fapt ce impune identificarea de solutii etapizate pentru creșterea capacității acesteia în concordanță cu fluxurile de transport nou generate prin dezvoltarea rețelei rutiere de transport.
Se vor avea în vedere și creșterea volumelor de trafic după implementarea Autostrăzii A0 și a drumurilor radiale”, se arată în caietul de sarcini.
Autostrada A1 București Pitești este prima autostradă construită în România, între 1967 și 1972, având o lungime de 96 de kilometri. În 2007 a fost completată cu centura Piteștiului și cu pasajul subteran de la Bascov, care face legătura cu DN7.