Ceaţă densă pe aeroportul din Iaşi: Zborul Bucureşti-Iaşi şi retur a fost anulat, în timp ce alte două curse aeriene au fost redirecţionate la Suceava

Traficul aerian pe Aeroportul din Iaşi este afectat marţi din cauza ceţii, două avioane fiind redirecţionate către Suceava, în timp ce un alt zbor a fost anulat.

Astfel, zborul Bucureşti-Iaşi al companiei TAROM programat să aterizeze pe aeroportul ieşean la ora 09.00 a fost anulat. De asemenea, a fost anulată şi cursa retur.
Cursele aeriene WizzAir dinspre Larnaca şi Bergamo nu au mai aterizat pe aeroportul din Iaşi, ci au redirecţionate la Suceava.

Conducerea aeroportului anunţă că zborul Iaşi-Eindhoven programat să plece la 11.55 va decola după ora 14.00, în aceeaşi situaţie fiind şi zborul Iaşi-Bruxelles, care va decola cu o întârziere de două ore.

”Programul a suferit modificări din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv a ceţii dense care a redus vizibilitatea pe Aeroportul Iaşi sub pragul de siguranţă. Decizia de a anula sau de a reruta o cursă aparţine exclusiv operatorului aerian, acesta având obligaţia de a informa direct pasagerii afectaţi, precum şi aeroportul. În situaţia zborurilor deviate, pasagerii debarcaţi pe aeroportul de rezervă vor fi preluaţi cu autocare puse la dispoziţie de către companiile aeriene şi transportaţi la destinaţia finală”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Iaşi.

ANM nu a emis cod galben de ceaţă valabil pentru Iaşi marţi dimineaţă.

Comuna Crans-Montana recunoaşte că nu s-au făcut controale periodice de siguranţă la incendiu, din 2020 şi până în 2025, în barul ”Le Constellation”, deţinut de doi francezi, devastat de un incendiu de Anul Nou, soldat cu 40 de morţi şi 116 răniţi

UPDATE – Doi bărbaţi au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un bloc de zece etaje din Arad/ Cei doi purtau acelaşi nume de familie şi erau din judeţul Vaslui