Ceață și accidente pe șosele – Un copil a murit pe Autostrada Soarelui, după ce un tir s-a răsturnat (FOTO)

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre litoral, în zona localității Lehliu-Gară, județul Călărași, un autotren încărcat cu produse alimentare a lovit glisiera laterală și s-a răsturnat pe șosea.

În urma accidentului, șoferul a suferit leziuni grave și a fost transportat la spital, iar un copil, în vârstă de 11 ani, a fost declarat decedat.

Traficul rutier este oprit pe banda de decelerare către localitatea Lehliu-Gară, iar banda nr. 1 este parțial blocată pentru a permite extragerea autotrenului răsturnat. Circulația va reveni la normal pe parcursul dimineții.

content-image

Autoritățile au impus restricții de trafic pe mai multe șosele din țară din cauza unor accidente și a fenomenelor meteorologice. Astfel, în sudul României este ceață, în timp ce la Arad și Călărași un tir a luat foc, iar altul s-a răsturnat.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, duminică dimineața, „traficul rutier este în continuare restricționat pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre litoral, în zona localității Lehliu-Gară, județul Călărași, pentru a permite extragerea autotrenului răsturnat pe carosabil”.

De asemenea, sunt impuse restricții de trafic pe un sens pe DN7 Deva-Arad, la kilometrul 473, în localitatea Bătuța, județul Arad. Remorca unui autocamion încărcat cu bobine din cauciuc a luat foc în deplasare, șoferul reușind să se autoevacueze, fără a suferi leziuni. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 09:00.

În plus, este semnalată ceață care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Gorj și Vâlcea.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București-Brașov, DN1 Ploiești-Brașov și DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună și valori normale de trafic, a precizat Infotrafic.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Studentă ajunsă la spital cu zeci de înţepături de ploşniţe, după ce s-a cazat în cămin. Mesaj al fostului șef al Gărzii de Mediu către premier

Ajutoare de urgență suplimentare pentru populația afectată de inundații