Cehia nu intenţionează să atingă ţintele mai mari de cheltuieli pentru apărare ale NATO, afirmă premierul Babis

Premierul Andrej Babis a declarat joi că Cehia ”cu siguranţă nu” urmăreşte să atingă noile niveluri mai ridicate de cheltuieli pentru apărare propuse în cadrul NATO, marcând o schimbare clară faţă de politica administraţiei precedente, transmite Reuters.

Guvernul condus de partidul populist ANO, instalat în decembrie, încearcă să treacă prin parlament bugetul revizuit pentru 2026, însă a fost criticat pentru reducerea alocărilor destinate apărării.

Babis a spus încă înaintea alegerilor de anul trecut că obiectivul NATO de a creşte gradual cheltuielile de apărare până la 5% din PIB este nerealist.

Întrebat într-un interviu online pe Denik.cz dacă executivul urmează traseul către ţinta intermediară de 3,5% din PIB prevăzută în acordul NATO, premierul a răspuns: ”Cu siguranţă nu.” El a afirmat că ”prioritatea este sănătatea cetăţenilor, pentru ca aceştia să trăiască vieţi lungi”.

Babis a câştigat alegerile cu promisiunea de a se concentra pe nivelul de trai, prin creşterea salariilor, reducerea unor taxe şi acordarea de noi beneficii.

Propunerea de buget pentru 2026 reduce cheltuielile de apărare la 2,1% din PIB, faţă de planul guvernului de centru-dreapta anterior, care prevedea 2,35%.

Ministrul Apărării Jaromír Zuna a declarat miercuri că nivelul actual nu va afecta proiectele de modernizare militară.

Fostul premier Petr Fiala, un susţinător ferm al Kievului în războiul cu Rusia, a criticat poziţia lui Babis, afirmând că securitatea trebuie să fie o prioritate pentru guvern.

Actualul executiv continuă iniţiativa lansată de Cehia de a achiziţiona muniţie de calibru mare pentru Ucraina, finanţată prin contribuţii ale unor state precum Germania. Totuşi, guvernul a încetat să mai aloce fonduri proprii programului, menţinând numai coordonarea şi logistica.

 

Afirmaţia lui Trump privind rachetele iraniene nu este susţinută de serviciile de informaţii americane – Reuters

Google a lansat Nano Banana 2, noua versiune a generatorului său de imagini AI