Cehia semnează un contract de construire a două reactoare nucleare noi cu compania KHNP din Coreea de Sud , după ce EDF din Franţa contestă licitaţia

”Am semnat un acord privind furnizarea a două unităţi” la Centrala Nucleară Dukovany (sud), a anunţat premierul Petr Fiala.

KHNP a fost selectată în vara lui 2024, însă rivalul său francez a depus o plângere la Autoritatea Concurenţei, iar după respingerea definitivă a plângerii a decis să declanşeze o procedură judiciară pentru a se asigura de transparenţa procesului.

În aşteptarea pronunţării magistraţilor, tribunalul regional din Brno, al doilea cel mai important oraş ceh, a dat la începutul lui mai o ordonanţă judecătoarească cu măsuri temporare prin care ”interzicea semnarea” contractului.

Însă justiţia cehă a anulat miercuri această hotărâre, invocând vicii de procedură, permiţând astfel Guvernului să meargă înainte cu KHNP.

”Am făcut tot ceea ce am putut pentru ca să fie semnat acordul, imediat ce obstacolele juridice au fost ridicate”, a declarat Petr Fiala.

Premierul ceh a salutat ”o etapă fundamentală către o mai mare securitate şi autonomie energetice”.

Grupul energetic ceh CEZ – controlat de stat – exploatează două centrale nucleare – Temelin şi Dukovany -, ambele situate în sudul Cehiei, care rerezintă aproximativ 40% din producţia naţională de electricitate.

Odată cu cele două reactoare noi şi cu reactoare modulare mici – care urmează să fie construite până în 2050 -, această parte poate creşte până la 50%, în contextul în care Cehia iese din carbon, după ce a renunţat la petrolul şi gazele naturale din Rusia.

CEZ a apărat în mai multe rânduri alegerea întreprinderii din Coreea de Sud, în urma unei licitaţii ”deplin transparente în fiecare etapă”, şi a îndemnat EDF să publice detaliile ofertei franceze penttru a ”îndepărta orice îndoială”.

KHNP a propus să construiască cele două unităţi noi cu 200 de miliarde de coroane cehe fiecare (opt miliarde de euro) şi a promis, potrivit premieruluiu ceh, să atribuie 60% dintre lucrări unor companii cehe.

Şantierul urmează să înceapă în 2029, iar darea în folosinţă a primlui recator este prevăzută în 2036.

Grupul american Westinghouse, care îşi acuză concurentul sud-coreean de faptul că îi foloseşte tehnologiile – fără autorizaţie -, a făcut la rândul său un recurs, dar a renunţat după respingerea acestuia.

Trump a vorbit cu Putin: ‘Rusia va trebui să răspundă la atacul recent asupra aerodromurilor’ / Dosarul nuclear iranian, o altă temă în discuție

Sinner domină la Paris: a câștigat fără să piardă vreun set