Vânzările de automobile tind să arate fluctuaţii mari în primele două luni ale anului, în contextul modificării perioadei în care se celebrează Anul Nou Lunar, care anul acesta a început în ianuarie, faţă de februarie anul trecut.
Vânzările de vehicule propulsate cu forme noi de energie (NEV) au crescut cu 10,5% în ianuarie, reprezentând 41,2% din totalul vânzărilor. “Elanul prilejuit de Anul Nou Lunar reprezintă în mod tradiţional sezonul de vârf pentru achiziţiile de maşini în zonele rurale, cererea venind în principal de la cei care cumpără pentru prima dată, iar ponderea vehiculelor pe benzină este ridicată”, a apreciat Cui Dongshu, secretar general al CPCA.
Pe ansamblul acestui an, vânzările de vehicule propulsate cu forme noi de energie ar urma să reprezinte 57% din totalul vânzărilor, de la 47% anul trecut.
Exporturile Chinei de maşini au crescut cu 3% luna trecută, la 380.000 unităţi, arată datele CPCA.
În 2024, vânzările de automobile electrice şi hibride în China au înregistrat un avans de 40,7%, comparativ cu 2023, potrivit cifrelor publicate recent de CPCA, care confirmă avansul gigantului asiatic într-un sector susţinut puternic de autorităţile de la Beijing.
Un număr record de 10,899 milioane de automobile hibride şi electrice au fost vândute pe piaţa chineză în 2024, potrivit datelor CPCA. Acestea au reprezentat 47% din toate cele 22,894 milioane de vehicule vândute în China în 2024.
Piaţa chineză de automobile electrice şi hibride a cunoscut o creştere fulminantă în ultimii ani, unul dintre motive fiind şi subvenţiile generoase oferite de Beijing.
Însă încetinirea activităţii în a doua economie mondială, care se resimte şi asupra cheltuielilor de consum, antrenează o concurenţă acerbă între producătorii chinezi de automobile.