Cel mai votat politician din Austria, vizat de procurori: Parchetul verifică o afacere uriașă

Știri de azi | Cel mai votat politician din Austria, vizat de procurori: Parchetul verifică o afacere uriașă - Știri de azi |

Pentru prima dată de la crearea sa, FPO s-a plasat pe prima poziţie în alegerile legislative desfăşurate în septembrie în Austria, dar deocamdată formaţiunea nu a găsit parteneri pentru a forma o coaliţie guvernamentală.

Săptămâna trecută, Parchetul i-a adresat Parlamentului o cerere de ridicare a imunităţii lui Kickl, a declarat un purtător de cuvânt al acestei instituţii, scrie Agerpres.

Liderul extremei drepte din Austria este suspectat că în luna aprilie a făcut o mărturie falsă în faţa unei comisii parlamentare însărcinate cu anchetarea utilizării abuzive a fondurilor publice sub guverne precedente.

Cererea ar urma să fie analizată săptămâna viitoare de către parlamentari, potrivit unei surse apropiate dosarului.

FPO a avertizat că va respinge această ridicare a imunităţii, calificând demersul Parchetului drept ”manevră politică vizând prejudicierea lui Herbert Kickl personal şi a FPO în ansamblul său”.

Într-un comunicat, citat de agenţia de presă austriacă APA, acest partid a afirmat că Herber Kickl nu a făcut vreo mărturie falsă.

Știri de azi | Trump și-a ales ministru al Sănătății – Kennedy începe lupta cu ‘big pharma’ și industria alimentară, pentru a salva America de obezitate, diabet și cancer - Știri de azi |

Trump și-a ales ministru al Sănătății – Kennedy începe lupta cu ‘big pharma’ și industria alimentară, pentru a salva America de obezitate, diabet și cancer

Știri de azi | Lumea spionajului este contrariată de alegerea lui Trump pentru şefia serviciilor secrete. Tulsi Gabbard are opinii îngrijorătoare despre Rusia şi Siria. Aliaţii ar putea deveni reticenţi în a mai face schimb de informaţii cu SUA - Știri de azi |

Lumea spionajului este contrariată de alegerea lui Trump pentru şefia serviciilor secrete. Tulsi Gabbard are opinii îngrijorătoare despre Rusia şi Siria. Aliaţii ar putea deveni reticenţi în a mai face schimb de informaţii cu SUA