Cel puţin 11 morţi, şase părinţi şi cinci elevi, în estul Chinei, după ce un autobuz şcolar loveşte pietoni în faţa unei şcoli, în Shandong. Şoferul, arestat de poliţie. Alte 13 persoane rănite

Un autobuz şcolar a lovit marţi, în China, pietoni, dintr-un motiv încă necunoscut, şi a ucis cel puţin 11 persoane – inclusiv cinci elevi, anunţă televiziunea de stat CCTV, relatează AFP şi The Associated Press.

Drama a avut loc marţi, la ora locală 7.27 (2.27, ora României), la intrarea într-un colegiu, în localitatea Tai’an, situată la aproximativ 400 de kilometri sud-est de Beijing, în provincia Shandong (est).

Autobuzul a lovit un grup de copii şi părinţi care se aflau la marginea drumului.

”Pentru moment (se înregistrează) 11 persoane decedate, şase părinţi şi cinci copii”, potrivit CCTV.

O persoană se află în stare critică, potrivit postului.

Noul an şcolar începe săptămâna aceatsa în numeroase instituţii şcolare din China.

Fotografii şi înregistrări video postate pe reţele de socializare chineze arată elevi zăcând pe jos, cu hainele pătate de sânge.

Adulţi se află lângă elevii plini de sânge pentru a le acorda primul ajutor.

AFP scrie că nu a fost în măsură să verifice din surse independente autenticitatea acestor imagini.

Însă a putut să confirme că aceste imagini au fost realizate în faţa unei şcoli în Shandong.

Autorbuzul şcolar, care apare în imagini, poate transporta maximum 52 de persoane, scrie pe o portieră.

Şoferul autobuzului a fost reţinut de către poliţie, iar cauza dramei face obiectul unei anchete, potrivit CCTV.

Alte 13 persoane au fost rănite, a anunţat într-o postare pe reţele de socializare poliţia din comitatul Dongping, relatează The Associated Press.

Autobuzul a fost special conceput să transporte elevi, precizează poliţia, fără să spună cine-l operează.

Numeroase şcoli au încheiat contracte cu întreprinderi private sau individuale în vederea trasnportării elevilor.

Siguranţa în şcoli, inclusiv supraaglomerarea autobuzelor şi proasta proiectare a clădirilor sunt o veche problemă în China.

Accidentele rutiere mortale sunt frecvente în China, din cauza laxismului măsurilor de siguranţă rutieră şi nerespectării regulilor de circulaţie.

În iulie, un vehicul a intrat în pietoni în oraşul Changsha (centru), a omorât opt persoane şi a rănit alte cinci.

În 2018, un şofer a lovit de elevi, omorând cinci şi rănind 19. El şi-a ales victimele ”la întâmplare”, în urma unei cerţi cu soţia, potrivit presei de stat.

În 2017, 11 copii de grădiniţă şi o perosană au murit după ce un autobuz a şcolar s-a defectat şi a luat foc într-un tunel la Weihai, tot în provincia Shandong. Şoferul, şase copii chinezi şi cinci copii sud-coreeni au murit atunci. Este neclar dacă a fost un gest deliberat sau un accident cauzat de şofer.

China aluat măsuri drastice împotriva pericolelor reprezentate de transport şi a consolidat formarea şoferilor şi inspecţiile vehiculelor.

În ultimii ani, în China au avut loc numeroase agresiuni împotriva elevilor, adesea atacuri cu cuţitul sau explozivi artizanali. Suspecţii purtau ranchiune şi se răzbunau din motive personale sau împotriva societăţii în general.

Maratonista ugandeză Rebecca Cheptegui, în stare gravă, după ce iubitul ei ar fi stropit-o cu benzină

INS: Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată, după numărul zilelor lucrătoare, a înregistrat o rată de creştere de 15%, în trimestrul II 2024 comparativ cu trimestrul II 2023