Cel puţin 15 morţi după ce s-a prăbuşit acoperişului unui club de noapte în Santo Domingo. Printre zecile de răniţi se numără şi un artist local de merengue – VIDEO

Cel puţin 15 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite după ce acoperişul clubului de noapte „Jet Set” din Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane, s-a prăbuşit în primele ore ale zilei de marţi, a anunţat directorul Centrului dominican pentru operaţiuni de urgenţă, Juan Manuel Mendez, informează CNN.

Echipele caută potenţiali supravieţuitori printre dărâmăturile de la clubul Jet Set.

„Presupunem că mulţi dintre ei sunt încă în viaţă şi de aceea autorităţile de aici nu vor renunţa până când nicio persoană nu va rămâne sub acele dărâmături”, a spus Mendez.

Printre răniţi se numără cântăreţul de merengue Rubby Pérez, care cânta când acoperişul s-a prăbuşit, au declarat oficialii.

Preşedintele Luis Abinader a scris pe X că toate agenţiile de salvare „lucrează neobosit” pentru a-i ajuta pe cei afectaţi. „Regretăm profund tragedia care a avut loc la clubul de noapte Jet Set. Am urmărit incidentul minut cu minut de când a avut loc”, a scris el.

Abinader a sosit la faţa locului şi i-a îmbrăţişat pe cei care îşi căutau prietenii şi familia, unii cu lacrimi pe faţă. El nu a vorbit cu presa.

Un oficial cu un megafon se afla în faţa clubului şi implora mulţimea care se adunase pentru a căuta prieteni şi rude să facă loc ambulanţelor. „Trebuie să cooperaţi cu autorităţile, vă rog. Noi scoatem oameni”, a spus el.

La un spital unde au fost duşi răniţii, un oficial stătea afară şi citea cu voce tare numele supravieţuitorilor, în timp ce mulţimea se aduna în jurul ei şi striga numele celor dragi.

Nu a fost imediat clar ce a provocat prăbuşirea acoperişului.

 

Doi primari din judeţul Botoşani, reţinuţi de DNA pentru luare de mită, în dosarul care vizează contracte de lucrări publice / Un fost primar, un viceprimar şi alţi oficiali, plasaţi sub control judiciar

S-a lansat Fundaţia Dacia pentru România, finanţată de Automobile Dacia. Fundaţia anunţă un program de granturi cu un buget de 1 milion de euro pentru organizaţiile neguvernamentale