Cel puţin 24 de morţi în Japonia din cauza unor ninsori-record

Ninsori-record au loc de două săptămâni în nordul Japoniei, care au provocat mai multe morţi, iar Agenţia Meteorologică japoneză (JMA) lansează joi o alertă înaintea unui nou episod de ninsori, relatează AFP.

Departamentul Aomori (nord) a înregistrat cel puţin nouă morţi din cauza ninsorii în această iarnă, inclusiv şase persoane care curăţau acoperişuri.

Departamentul Niigata (centru) a înregistrat cel puţin 12 morţi.

Trei angajaţi ai unei staţiuni montane izolate, în regiunea Fukushima, au fost găsiţi morţi marţi, după ce au traversat un munte pe care ningea, pentru a a efectua lucrări de mentenanţă la un izvor termal, potrivit presei locale.

Regiunile cele mai afectate de aceste ninsori – care au cauzat perturbări în transporturi şi mai multe morţi – se află de-a lungul coastei de la Marea Japoniei, către Rusia şi cele două Coreei.

”Sunt aici de zece ani şi nu am văzut aşa ceva”, a declarat postului japonez TBS un locuitor din zona izolată Sukayu, în departamentul Aomori.

”Dacă ne uităm la volumul ninsorii pe zi nu a avut loc un episod excepţional. Însă zăpada s-a acumulat”, explică el.

”Am putea asista la o furtună de zăpadă de un nivel de alertă, dacă norii şi ninsorile rămân în acelaşi loc”, avertiza joi, într-un buletin, biriul din Aomori al JMA.

În oraşul Tsunan, în departamentul Niigata, nivelul zăpezii a ajuns la 3,5 metri.

În ultimele zile, sute de vehicule au rămas blocate timp de ore în diverse locuri, pe autostreze înzăpezite.

Suntem datori vânduți! România are de dat peste jumătate din cât produce. La cât a ajuns datoria publică a țării

Un adolescent ceh de 16 ani ucide două femei în Cehia, într-un atac cu cuţitul într-un centru comercial la Hradec Kralove. Suspectul, arestat de poliţie