Cel puţin 28 de pelerini pakistanezi care se aflau în drum către Irak, la un ritual religios musulman, au murit într-un accident la bordul autobuzului în care se aflau, potrivit presei de stat iraniene, relatează AFP.
”Un autobuz care transporta pelerini pakistanezi s-a răsturnat şi a luat foc în faţa postului de control Dehshir-Taft, în provincia Yazd (centru), în noaptea de marţi spre miercuri”, anunţă televiziunea de stat.
A bus carrying Pakistani Shia pilgrims has overturned near the Iranian city of Yazd, killing 20 and injuring 20 others, Iran’s Red Crescent Society said.
Over 25,000 Pakistanis have entered Iran en route to Iraq’s Karbala to participate in the Arbaeen rituals.— Iran International English (@IranIntl_En)
”Douăzeci şi opt de persoane au murit, 23 au fost rănite”, anunţă televizunea, potrivit căreia bilanţul poate creşte.
Video: „A tragic accident near Yazd, Iran: A bus carrying Pakistani pilgrims from Larkana overturned, resulting in 35 deaths and 15 injuries, according to Iran’s Red Crescent Society. The deceased are reported to be from Larkana. Over 25,000 Pakistanis have entered Iran, heading…
— Ghulam Abbas Shah (@ghulamabbasshah)
Un însărcinat cu gestionarea crizelor în provincia Yazd, Ali Malek-zadeh, a anunţat la televiziunea de stat că unii răniţi se aflau în stare critică.
”Şase dintre cei 23 de răniţi au fost externaţi, iar alţi şapte se află într-o stare critică”, anunţă el
”Între morţi, 11 sunt femei, iar 17 bărnbaţi”, precizează el.
Autobuzul cu pelerini pakistanezi traversa Iranul către Irak, unde aceştia urmau să asiste la comemorarea Arbain (”Patruzeci”, în arabă), unul dintre cele mai importante evenimente în calendarul şiit, care marchează a 40-a zi de doliu al imamului Husein, nepotul profetului Mahomed.
Anul trecut, aproximativ 22 de milioane de pelerini au asistat la comemorarea acestui eveniment în oraşul irakian Kerbala, unde Husein şi fratele său Abbas sunt înmormântaţi, potrivit unor date oficiale.
Aceasta este una dintre cele mai mari adunări religioase din lume.