Cel puţin 32 de morţi în Gaza, după focuri trase de armata israeliană asupra civililor care se îndreptau spre un centru de ajutor, potrivit unui spital

#image_title

Cel puţin 32 de persoane au fost ucise sâmbătă, în zori, de focuri trase de armata israeliană în timp ce se îndreptau către un punct de distribuire a ajutoarelor în Gaza, au anunţat Ministerul Sănătăţii din Gaza şi Spitalul Nasser din Khan Younis, citate de Reuters.

Armata israeliană a declarat că a tras focuri de avertisment asupra unor persoane care s-au apropiat de trupele sale şi nu au răspuns apelurilor de oprire, la aproximativ un kilometru distanţă de un centru de ajutor nefuncţional la acel moment.

Un localnic din Gaza, Mohammed al-Khalidi, a afirmat că se afla în grupul respectiv şi că nu a auzit niciun avertisment înainte să înceapă focurile.

”Am crezut că au venit să ne organizeze ca să primim ajutor, dar dintr-o dată au apărut jeepuri dintr-o parte şi tancuri din cealaltă, şi au început să tragă”, a spus el.

Gaza Humanitarian Fund (GHF), organizaţie susţinută de SUA care gestionează acel centru, a transmis că nu a existat niciun incident sau deces la locul de distribuire în acea dimineaţă şi că avertizase în repetate rânduri populaţia să nu se deplaseze la centrele de ajutor pe timp de noapte.

”Activitatea IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) raportată a avut loc cu ore bune înainte ca centrele noastre să fie deschise. Înţelegerea noastră este că majoritatea victimelor s-au aflat la câţiva kilometri de cel mai apropiat punct GHF”, a transmis organizaţia. Armata israeliană a anunţat că analizează incidentul.

Moartea civililor lângă centrele de ajutor

GHF foloseşte companii private de securitate şi logistică din SUA pentru a transporta ajutoarele în Gaza, ocolind sistemul coordonat de ONU, pe care Israelul îl acuză că ar fi permis jefuirea livrărilor de către militanţii Hamas – acuzaţie respinsă de gruparea palestiniană.

Naţiunile Unite au criticat modelul GHF, considerându-l nesigur şi o încălcare a principiilor de imparţialitate umanitară, acuzaţie pe care GHF o neagă.

Marţi, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului din Geneva a anunţat că a înregistrat cel puţin 875 de morţi în ultimele şase săptămâni în apropierea centrelor de ajutor şi a convoaielor alimentare din Gaza, majoritatea în apropierea punctelor gestionate de GHF. Cele mai multe decese au fost cauzate de focuri de armă, atribuite de localnici armatei israeliene. Aceasta a recunoscut că civili au fost afectaţi şi a transmis că a emis noi instrucţiuni pe baza „lecţiilor învăţate”.

Alte atacuri în Gaza

Sâmbătă, alte 18 persoane au fost ucise în atacuri israeliene desfăşurate în mai multe zone ale enclavei, potrivit autorităţilor sanitare palestiniene. Armata israeliană a precizat că a lovit depozite de arme şi posturi de tragere ale militanţilor.

Războiul a început pe 7 octombrie 2023, când militanţi Hamas au pătruns în Israel, ucigând 1.200 de persoane, majoritatea civili, şi luând 251 de ostatici în Gaza. Campania militară israeliană lansată ca răspuns a dus la moartea a aproximativ 58.000 de palestinieni, majoritatea civili, conform datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza. Aproape întreaga populaţie a fost strămutată, iar teritoriul se află într-o criză umanitară severă.

Israel şi Hamas se află în negocieri indirecte la Doha pentru un armistiţiu de 60 de zile, dar nu există semne de progres iminent.

 

Compania energetică de stat maghiară MVM devine proprietarul majoritar al două firme sârbe

UPDATE – Salvamontişti din Braşov intervin după ce au fost sesizaţi că o femeie a fost prinsă sub doi bolovani, pe Valea Pietrele din Munţii Bucegi/ Victima, conştientă, dar cu mai multe traumatisme