Cel puţin cinci persoane au fost ucise marţi, atât civili, cât şi membri ai forţelor de securitate talibane care păzeau o bancă, la Kunduz, în nordul Afganistanului, anunţă un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Jumadin Khaksar, relatează AFP.
Alte şapte persoane au fost rănite în acest atac, comis marţi dimineaţa de către ”un kamikaze cu explizivi artizanali” şi care nu a fost revendicat imediat, potrivit purtătorului de cuvânt.
Update: Dozens of Taliban were killed and wounded in a suicide attack in front of the Kabul Bank branch in Kunduz this morning. Among the dead was a Taliban member named Gul Rahman. Initial report indicates over 40 Taliban fighters killed by ISIS suicide bomber. 1/2
— Soviet -Afghan War Samurai 1980 (@Samurai19801)
Atacul nu a fost revendicat, însă acest mod de operare a fost folosit în Afganistan, în o ţară în care continuă să aibă loc atentate în pofida unor asigurări regulate ale autorităţilor talibane potrivit cărora ameninţarea jihadistă a fost eradicată.
Numărul atacurilor cu bombă şi atentatelor sinucigaşe în Afganistan a scăzut însă în mod considerabil după întoarcerea la putere a talibanilor, în august 2021.
Un atentat sinucigaş revendicat de gruparea Statul Islamic (SI), comis în faţa sediului unei bănci la care afgani veneau să-şi retragă salariul dimineaţa devreme s-a soldat cu mai mulţi morţi în martie 2024, în sudul ţării.
Autorităţile au înregistrat în mod oficial trei morţi atunci, însă o sursă spitalicească evoca 20 de morţi.