„Cinci martiri, între care doi copii şi o femeie, au fost scoşi de sub dărâmături după ce avioanele de război israeliene au lovit şcoala Shuhada al-Zeitoun (nord) cu două rachete”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Apărării Civile din Gaza, Mahmoud Bassal.
Şcoala găzduieşte mii de palestinieni strămutaţi, a spus el, adăugând că mai multe persoane au fost rănite de focurile de armă.
Armata israeliană a declarat că a efectuat o „lovitură precisă” asupra şcolii, vizând luptători din mişcarea islamistă palestiniană Hamas, împotriva căreia este angajată într-un război mortal din 7 octombrie.
„Incinta şcolii a fost folosită de teroriştii Hamas pentru a planifica şi efectua atacuri teroriste împotriva trupelor israeliene şi a statului Israel”, a transmis armata într-un comunicat.