Cel puţin doi morţi ţi 17 răniţi în Ucraina, într-un atac rus vizând un supermarket la Kostiantînivka

Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte 17 au fost rănite vineri într-un atac rus vizând un supermarket în oraşul Kostiantînivka, în estul Ucrainei, anunţă guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk, Vadîm Filaşkin, relatează AFP.

”Doi morţi şi 17 răniţi, acestea sunt ultimele informaţii, la ora (locală) 12.40 (şi ora României), despre atacul de la Kostiantînivka”, a anunţat pe Telegram guvernatorul.

El anunţa că operaţiuni de salvare ”continuau”.

Vadîm Filaşkin a anunţat iniţial şapte răniţi în acest atac.

Un jurnalist AFP a văzut, la sosirea la locul atacului, zece persoane care fugeau să se adăpostească.

Un poliţist ucrainean a declarat că exista ameninţarea unei a doua lovituri ruse în acelaşi loc.

Coloane de fum negru se ridicau de la faţa locului, iar poliţia a blocat străzile din vecinătate.

Kostiantînivka, un oraş industrial cu aproximativ 67.000 de locuitori înaintea invaziei ruse, se află la aproximativ 13 kilometri de front.

Un atac la începutul lui septembrie 2023 în oraş s-a soldat cu 16 morţi.

Autorităţile ucrainene au atribuit acest atac ruşilor, însă ziarul american The New York Times (NYT) a dezvăluit ulterior că în realitate a fost vorba despre un tir ratat al armatei ucrainene, o acuzaţie dezminţită de către Kiev.

USR anunţă că face demersuri pentru ca staţiunea Rânca să devină staţiune de interes naţional

Jocurile Olimpice: Un luptător egiptean a fost plasat în arest pentru agresiune sexuală