Cel puţin şase morţi şi 23 de răniţi într-un atac rus la Zaporojie

Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 23 au fost rănite marţi, într-un atac rus în oraşul Zaporojie, în sudul Ucrainei, anunţă guvernatorul regiunii Ivan Fedorov, relatează AFP.

”Trei persoane sunt într-o stare extrem de gravă”, a anunţat la televiziune Ivan Fedorov.

Atacul a atins o ”instalaţie a infrastructurii”, a anunţat el pe Telegram, iar ”un incendiu a izbucnit” la faţa locului.

Cu puţin timp înainte de atac, o alertă de atac cu rachetă balistică a fost declanşată în regiune, în care se află cea mai mare centrală nucleară don Europa, ocupată de Rusia de la începutul invaziei Ucrainei, în februarie 2022.

Şeful Administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak a reacţionat pe Telegram îndemnând Occidentul să facă mai mult pentru a ajuta Ucraina.

”Zaporojie. Un nou atac rus, Există morţi, răniţi. Violenţa trebuie oprită prin acţiuni ferme. Aliaţii trebuie să acţioneze mai ferm”, subliniază el.

Kievul acuză Occidentul de timiditate faţă de Rusia, în timp ce Moscova îşi accelerează cuceririle în estul Ucrainei şi este acuzată că desfăşoară trupe nord-coreene împotriva Ucrainei.

OFENSIVĂ RUSĂ ÎN ZAPOROJIE?

Oraşul Zaporojie, împărţit în două de fluviul Nipru şi care avea peste 700.000 de locuitori înainte de război, se află la aproximativ 35 de kilometri de poziţiile ruse.

Publicaţii şi bloggeri militari ucraineni evocă în ultimele zile o eventuală ofensivă rusă în regiunea Zaporojie.

Aceasta s-ar adăugat asaltului principal al Moscovei pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană se retrage de luni de zile.

Bombardamentele ruse la Zaporojie s-au intensificat în ultimele săptămâni.

Kremlinul, ale cărui forţe deţin controlul unei părţi a regiunii Zaporojie, a revendicat la sfârşitul lui 2022 anexarea întregii regiuni.

Sute de articole pentru copii şi aproape o mie de baterii externe, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 250.000 de lei, descoperite în Portul Constanţa

Avocatul lui Musk dezvăluie că câştigătorii loteriei erau desemnaţi dinainte